FOTO: ARHIVĂ

Un pădurar din Nușeni s-a ales cu dosar penal și a fost plasat sub control judiciar, după ce polițiștii au descoperit că acesta a emis 25 de avize false de însoțire a materialului lemnos. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este acuzat de fals informatic.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, infracțiunile au fost comise în toamna anului trecut.

„Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în perioada 10 septembrie – 7 noiembrie 2024, bărbatul, având calitatea de pădurar, ar fi emis 25 de avize de însoțire a materialului lemnos, iar la rubrica <mijloc de transport> ar fi înscris un alt număr de înmatriculare decât al celui pe care a fost încărcat materialul lemnos, în scopul eludării legii. Astfel, materialul lemnos și-ar fi pierdut proveniența legală, fiind transportat de către un transportator neînregistrat ca profesionist în SUMAL 2.0”, a precizat sursa citată.

La data de 11 aprilie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar printre măsurile stabilite de procurorul de caz se află și interdicția bărbatului de a utiliza programul informatic SUMAL 2.0.

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică Bistrița-Năsăud continuă cercetările pentru documentarea faptei și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.