2017 a reprezentat al treilea an consecutiv de creștere a vânzărilor bateriilor ROMBAT, luna noiembrie fiind cea mai bună lună din ultimii 10 ani, din acest punct de vedere, pe piața aftermarket din România, transmite compania într-un comunicat.
„Faptul că luna noiembrie 2017 a fost cea mai bună lună de vânzări pe piața aftermarket din România din ultimii 10 ani, este o performanță extraordinară pentru noi și vă mulțumim. Rezultatele ne confirmă faptul că strategia implementată începând cu 2014 este una de succes. Ne bucurăm de asemenea, că am reușit să îmbunătățim indiscutabil și rating-ul privind imaginea ROMBAT, un lucru greu de obținut în lumea bateriilor. Desigur că acest lucru nu ar fi fost posibil fără colegii mei din cadrul departamentelor de vânzări și marketing cărora le mulțumesc! În aceeași măsură le mulțumesc și distribuitorilor și clienților noștri. Dincolo de acest număr stau, pe de o parte, eforturile depuse de întreaga echipă ROMBAT pentru a oferi cele mai bune produse, iar pe de altă parte, sunt conducătorii auto ale căror mașini funcționează cu ajutorul bateriilor ROMBAT”, declară Eduard Croitoru, director vânzări și marketing.
Potrivit sursei citate, ROMBAT a înregistrat în luna noiembrie 2017 cele mai mari recorduri din toate timpurile, pentru producție – 292.177 de baterii și pentru vânzări – 288.525 de baterii. Tot în luna noiembrie 2017, s-a obținut un record absolut de vânzări pe piața aftermarket (piese de schimb) din România, din ultimii 10 ani iar la Rebat, centru Rombat de colectare și reciclare a bateriilor uzate, s-a înregistrat un record de producție plumb.