Grigore Bradea, primarul comunei Chiuza (PSD), are probleme de ordin penal. Procurorii au demarat o anchetă cu privire la un posibil conflict de interese în care s-ar găsi edilul din Chiuza. Cert este faptul că, în urmă cu două săptămâni anchetatorii au ridicat mai multe documente din Primăria Chiuza, dar au efectuat percheziţii inclusiv la locuinţa edilului.

 

Pe surse, Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia unor informaţii legate de efectuarea unor percheziţii la Primăria Chiuza, informaţii care în final au fost confirmate chiar de edilul comunei, Grigore Bradea.

Potrivit acestuia, procurorii ar verifica un posibil conflict de interese în care el s-ar afla din cauza unor contracte de asistenţă juridică pe care Primăria Chiuza le-ar fi încheiat, cu aprobarea Consiliului Local Chiuza, cu avocata Teodora Bradea, nimeni alta decât fiica primarului Bradea. Acesta spune însă că fiica lui a preluat patru cauze de la soţii Gabriel şi Teodora Toma, avocaţii care au reprezentat administraţia locală din Chiuza în instanţă, în condiţiile în care cei doi au avut probleme din cauza stării de sănătate a fiului lor. Iar cazul este de notorietate. Alex Toma, la doar 10 ani, fusese diagnosticat pentru a doua oară cu leucemie. Avea însă o şansă la viaţă, iar părinţii, dar şi opinia publică, au făcut tot ce a fost omeneşte posibil pentru a-l salva. A urmat un tratament extrem de costisitor în Germania, însă pentru aceasta părinţii au plecat acolo pentru a-i fi alături. Aşa a ajuns Teodora Bradea să reprezinte în instanţă pe cei care anterior fuseseră clienţii soţilor Toma, printre aceştia regăsindu-se şi Primăria Chiuza.

Partea proastă însă a fost faptul că fiind fiica primarului comunei, automat l-a pus pe acesta într-un conflict de interese. Grigore Bradea s-a ales, în 2016, se pare cu plângeri la Parchet, astfel că procurorii au demarat o anchetă.

 

Bradea spune că e hărţuit

Contactat de Gazeta de Bistriţa, primarul Bradea nu se fereşte să discute despre probleme şi recunoaşte că pe data de 20 noiembrie s-au efectuat percheziţii la sediul primăriei, dar şi la locuinţa sa.

„Eu de anul trecut am avut o plângere făcută de cineva, vezi-Doamne pentru un conflict de interese şi de atunci mă tot hărţuiesc. Ce să fac? Nu am de ascuns nimic. Fiica mea este avocat în Baroul Bistriţa-Năsăud şi are cabinetul în Beclean şi lucrează cu soţii Toma. În 2015, soţii Toma au avut acele probleme de sănătate cu băieţelul lor şi au plecat în Germania. Eu, la primărie, am avut contract de asistenţă juridică cu soţii Toma. Au descoperit probleme de sănătate ale copilului lor şi au trebuit să plece în Germania. S-a întâmplat brusc. Prin urmare, toate dosarele pe care le aveau, vreo 80 la număr, i le-au lăsat fiicei mele. Deci nu surorii lui Gabi Toma (n. r. – avocat Crina Popescu), ci fiicei mele, care nu i-a putut refuza. Eu am avut 4 contracte de asistenţă juridică cu ei, pe parte de procese, dar plecând soţii Toma în Germania, au lăsat şi dosarele mele. M-am dus în Consiliul local şi le-am explicat situaţia. S-a hotărât în Consiliul local, nu eu am propus, ca fiica mea să ne reprezinte şi pe noi cu acele 4 dosare pe perioada cât soţii Toma sunt duşi. A fost vorba de 6 luni, dar cineva a pârât, probabil din primărie. De atunci sunt hăituit şi hărţuit întruna”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, primarul Bradea.

 

Procurorii l-au vizitat prima dată la începutul anului

Întrebat dacă are cunoştinţă să i se fi făcut pe numele său şi o sesizare către Agenţia Naţională de Integritate, primarul Bradea spune că nu.

„Nu cred că e cu Integritatea, că e vorba despre conflict de interese. Dar nu cred  nu e penal. Am înţeles că procurorul care a instrumentat de la Beclean a plecat şi a venit unul de la Bistriţa, domnul Coman. Mi-a spus că are dumnealui suspiciuni, că nu care cumva s-a mai continuat colaborarea cu fiica mea. Şi s-au făcut percheziţii. Te poţi opune? Nu te poţi opune! Deci despre asta e vorba. Dosarul e acolo, se poate verifica, este vorba despre conflict de interese. Toată lumea ştia, inclusiv de la Parchet, inclusiv de la Tribunal, inclusiv cei de la Judecătoria Beclean care a fost situaţia. Soţii Toma au avut peste 80 de dosare, nu au fost doar dosarele mele, oamenii s-au suspendat din barou în perioada respectivă… Dar ştiţi cum e? Când cazi în situaţii din astea, cazul trebuie făcut mai spectaculos. Nu sunt eu primul şi nici nu voi fi eu ultimul…Au venit (nr. r – reprezentanţii Poliţiei) dimineaţa la 6. I-am întrebat pentru ce sunt percheziţiile şi mi s-a răspuns că sunt suspiciuni. Ce suspiciuni, dom’le, dacă eu am recunoscut tot: da, dom’le, asta am făcut. S-au verificat lucrurile astea, există hotărâre de consiliu, nu am propus-o eu, ci preşedintele de şedinţă de la acea dată, s-a votat în şedinţă şi în baza hotărârii eu am fost împuternicit să fac în continuare demersurile cu fiica mea. Asta a fost tot. Din cauza asta, de mai bine de un an mă hărţuiesc întruna.

Este vorba despre procese de fond funciar cu terţe persoane din comună aflate în litigiu cu primăria. Nu e vorba de procese extrem de importante, şi erau la nivelul Judecătoriei Beclean. Doar că necesitau o persoană cu pregătire juridică ca să facă toate demersurile necesare specifice. Prima dată au fost pe data de 9 ianuarie 2017, au verificat toate actele… de atunci şi până acum nu a mai venit nimeni. Acum însă, brusc… Au venit şi acasă să verifice dacă nu am contracte duse acolo. Nu am nimic de  ascuns”, a mai precizat Grigore Bradea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.