A trecut aproape un an şi jumătate de la alegerile locale din iunie 2016, când cu o noapte înainte de desfăşurarea propriu-zisă a scrutinului electoral din 5 iunie, opinia publică din comuna Tiha-Bârgăului, şi nu numai, a fost bulversată de un eveniment similar unui film de acţiune. Casa unui candidat la primărie a fost incendiată cu un cokteil Molotov, iar asupra acestuia şi a familiei sale s-au tras mai multe focuri de armă. La câteva ore distanţă, în condiţii similare, este incendiat de către persoane necunoscute un autoturism aparţinând secţiei de poliţie din Prundul-Bârgăului. Dacă în primele zile de după producerea evenimentului părea că va fi doar o chestiune de zile până la prinderea vinovaţilor şi deferirea lor justiţiei, ulterior autorităţile au depus armele, balonul s-a dezumflat şi întrega întâmplare a căzut în uitare.
Supranumit de presă „Rambo” sau „Haiducul” de pe Valea Bârgăului, Dănuţ Dumitru Resvanţă, de meserie pădurar, a candidat din partea UNPR pentru funcţia de primar al comunei Tiha-Bârgăului. Scopul major al acestui demers, în situaţia în care ar fi fost ales primar, conform declaraţiilor publice ale lui Dănuţ Resvanţă, era de a stârpi ”MAFIA LEMNULUI” din zonă, care după 1990 făcuse şi făcea ravagii în pădurile de pe Valea Bârgăului, unde sute de hectare de pădure au dispărut peste noapte în folosul unor potentaţi ai locului.
Venind din sistemul silvic, Dănuţ Resvanţă cunoştea poate mai bine decât oricine realitatea privind existenţa acestei ”MAFII” a lemnului, a faptului că pădurile de pe Valea Bârgăului erau furate într-o veselie. În luările lui de poziţie publice, Resvanţă acuza cu nume şi prenume pe cei angrenaţi în devalizarea pădurilor, a existenţei unei legături între aceste persoane şi autorităţi, personal silvic şi poliţie care închide ochii şi nu face nimic.
Incendierea casei lui Dănuţ Resvanţă cu un cocktail Molotov şi focurile de armă trase asupra maşinii acestuia în care se afla împreună cu familia au creat imaginea unor scene similare petrecute în republici bananiere din Africa sau America de Sud.
La câteva ore distanţă, în noaptea de dinainte de ziua alegerilor, dintr-o maşină necunoscută a fost aruncat un alt cocktail Molotov asupra unei autospeciale a Secţiei 2 Poliţie din Prundul-Bârgăului care a dus la incendierea şi distrugerea acesteia. Cele două acte criminale, de o violenţă extremă prin prisma mijloacelor folosite, o noutate chiar pentru România, au generat în rândul opiniei publice locale şi nu numai o emoţie extrem de puternică, mai ales în contextul scrutinului electoral pentru alegerile locale. Nu s-a putut cuantifica impactul acestor grozăvii asupra scrutinului electoral, a influenţării acestuia şi dacă au avut vreun rol în alegerea viitorului primar. Cert este faptul că Dănuţ Resvanţă nu a avut nici un avantaj din acest lucru, din contră, s-a clasat pe locul trei, pierzând competiţia, însă a reuşit totuşi să devină consilier local din partea UNPR. Dar în acelaşi timp a fost plasat în rândul principalilor suspecţi. Sau cel puţin aşa clamau adversarii lui.
Opinia publică se aştepta, pe bună dreptate, ca după producerea unor asemenea grozăvii, ca autorităţile să se mobilizeze într-un efort fără precedent, pentru ca în cel mai scurt timp autorii sau autorul celor două acte de extremă violenţă să fie identificaţi şi aduşi în faţa justiţiei.
Pus sub control judiciar
Nu ştim dacă Dănuţ Resvanţă este sau nu vinovat, cum de altfel se pare că nu ştiu nici cei în drept – structuri informative, parchet şi poliţie -, fiindcă în caz contrar lucrurile erau demult lămurite. Ultima menţiune făcută în legătură cu situaţia juridică a lui Resvanţă o găsim pe site-ul Curţii de Apel Cluj în data de 9 11.2016, când instanţa respinge propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu luată faţă de Dănuţ Dumitru Resvanţă. De atunci e linişte şi pace, nimic nu s-a mai întâmplat în această anchetă penală sau nimic important ca să fie adus la cunoştinţa opiniei publice.
Este evident faptul că faza de urmărire penală, de instrumentare a probatoriului este secretă, însă anumite chestiuni legate de dosar, mai ales unul atât de important, pot fi anunţate publicului. Prin lipsa totală de comunicare se poate bănui că dosarul în cauză a fost abandonat, deoarece anchetatorii au ajuns într-un impas total. Cu ce au la dosar la ora actuală se pare că nu îl pot trimite pe Resvanţă în judecată. Având în vedere situaţia creată în jurul acestui caz este evident faptul că anchetatorii nu au reuşit să dezlege eterna enigmă a acestor gen de întâmplări: Qui prodest? Cui a folosit această situaţie? Lui Resvanţă? Cu siguranţă că nu. A pierdut alegerile, s-a clasat doar pe locul trei. Atunci cui a folosit? Cine a avut de câştigat?
Fără probe directe
Inculparea lui Dănuţ Resvanţă s-a făcut destul de rapid, a părut suspectul ideal, celeritatea în această fază a funcţionat impecabil. Lucrurile s-au împotmolit după aceea. Incendierea casei unui candidat la primărie, atacarea acestuia, precum şi a familiei acestuia, faptă care poate fi încadrată la o încercare de asasinat, plus cireaşa de pe tort – incendierea criminală a unei autospeciale de poliţie, ar fi trebuit să genereze o mobilizare fără precedent a structurilor de informaţii locale, a poliţiei şi a parchetului pentru identificarea făptaşilor, sosirea în judeţ a unor forţe de la Bucureşti pentru sprijin şi îndrumare. Este fără nici un dubiu că ceea ce s-a întâmplat în acele nopţi pe Valea Bârgăului, cu câteva ore înaintea scrutinului pentru alegerile locale poate fi încadrat ca veritabile ACTE DE TERORISM.
După circa o săptămână de bâjbâială, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a sunat adunarea la presă şi a făcut mare anunţ, că au un suspect: Dănuţ Dumitru Răsvanţă. Acesta a fost încarcerat rapid împreună cu soţia şi concubina. Nici măcar la momentul respectiv dovezile prezentate de parchet nu au convins pe nimeni că Resvanţă ar fi autorul, dar el a fost zugrăvit ca un viitor vinovat, desigur.
Pe 13 iunie 2016, instanţa admite propunerea procurorilor şi Dănuţ Dumitru Resvanţă este arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, el fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, înşelăciune privind asigurările, inducerea în eroare a organelor judiciare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Aceeaşi instanţă însă, respinge propunerea de arestare preventivă a Mihaelei Agripina Resvanţă, soţie şi a Marianei Angelica Ianiş, fostă soţie şi actuală concubină şi le plasează sub control judiciar pentru o durată de 60 de zile. Contestaţia judecată la Curtea de Apel Cluj a dat peste cap aşa-zisul dosar al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, mai mult a infirmat şi decizia judecătorului. Dosarul şi acuzaţiile fiind extrem de subţiri sau aproape inexistente, Dănuţ Resvanţă a fost pus sub control judiciar. Deci totul a fost un fâs total.
Surse apropiate anchetei care îl vizează pe „Rambo” de Bîrgău arată că în întregul dosar construit să-l ducă pe Resvanţă în spatele gratiilor nu există nici o probă directă care să-l acuze pe acesta. Toate acuzaţiile aduse sunt indirecte, circumstanţiale, forţate oarecum ca să-l scoată vinovat pe acesta. Din fericire pentru România, supranumită şi „Republica Procurorilor”, încă, justiţia este realizată de judecători, iar cel puţin cei de la Curtea de Apel Cluj nu au pus botul la elucubraţiile unora de la Bistriţa.
Cu tehnică de interceptare în celulă
Că lucrurile au fost forţate vis-a-vis de Resvanţă, dovadă este şi o giumbuşlucăreală a anchetatorilor în scopul obţinerii neapărat a unor probe care să-l încrimineze pe acesta. Când a fost reţinut Resvanţă, au mai fost reţinute odată cu el şi soţia şi fosta soţie. Cele două femei au fost plasate într-o celulă a arestului IPJ BN echipată cu tehnică de interceptare ambientală fixă, ca urmare a ordonanţei procurorului de caz. Toată manevra a fost inutilă şi la limita legii, sau mai mult înafara ei, aspect speculat de apărătorul lui Resvanţă, fiindcă cele două femei nu au discutat nimic în sensul acuzării bărbatului cu care trăiau. Mai mult, legea română le protejează pe amândouă, nici soţia şi nici concubina nu pot fi obligate să declare ceva împotriva lui Resvanţă.
Ancheta privind pe Dănuţ Dumitru Resvanţă se pare că a început mai mult pentru că trecea timpul şi nu apărea nimic serios, iar presiunea pusă pe anchetatori era imensă. Iniţial in rem, apoi după 7 zile in personam – Dănuţ Dumitru Resvanţă. Dar deocamdată fără nici un rezultat.
Pe principiul unei legi a lui Murphy, un lucru care începe prost are toate şansele să se sfârşească la fel de prost, este perfect demonstrabil în această anchetă. A început prost, cu o serie de bâlbâieli penibile, continuă pe aceiaşi linie, având toate şansele să se termine la fel.
Doru Costin
Dar dosarele lui Pop si Ciopa in care sunt prejudicii de miliarde grele tot la dospit stau. Dosarul cu furtul de padure din Corca in care este un prejudiciu de peste 150000 lei in care este implicat LABĂ si VICELE tot din BISTRITA BARGAULUI la dospit stau si ele, caci nu vine amenajistu, pe care la sunat LABA si la lămurit sa zică ca padurea e la Prund. Are grijă LABA sa musamalizeze tot.