La mijlocul lunii trecute, Crucea Roşie filiala Cluj şi-a inaugurat baza de antrenament de la Valea Ierii, o construcţie care a costat peste 1,5 milioane de euro. Iniţial, lucrarea fusese atribuită prin licitaţie unei firme din Zalău, FBS Holding, însă organizaţia nu prea putea plăti pentru lucrări, drept pentru care firma bătea pasul pe loc. În această situaţie, Crucea Roşie Cluj a reziliat rapid contractul şi a angajat firma lui Octavian Buzoianu, Modern Bau SRL. Ca din întâmplare, Anca Buzoianu, soţia patronului Modern Bau, este prorector la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj. Cu Modern Bau, pentru Crucea Roşie banii nu au mai fost o problemă!
În 2013, Crucea Roşie filiala Cluj organiza o licitaţie pentru atribuirea lucrărilor de construcţie a Bazei Naţionale de Pregătire a Voluntarilor pentru Intervenţie în Situaţii de Urgenţă la Valea Ierii. Contractul a fost câştigat de FBS Holding, o firmă din Zalău patronată de Florin Bogdan Sas. Terenul ales pentru această lucrare nu era tocmai propriu pentru edificare aşa că au trebuit făcute o serie de lucrări în acest sens, care nu erau prinse în caietul de sarcini. Banii de la Crucea Roşie veneau cu picătura, aşa că firma a lucrat pe măsura banilor primiţi, adică mai deloc.
După aproximativ un an de la semnarea contractului Crucea Roşie filiala Cluj a reziliat contractul cu FBS Holding.
La data respectivă, patronul firmei spunea că din cauza lipsei fondurilor, graficul de execuţie nu poate fi respectat pentru că sumele plătite de organizaţia de sănătate erau extrem de mici comparativ cu anvergura lucrării.
În scurt timp, Simona Bratu, şefa de la Crucea Roşie filiala Cluj, a găsit un alt constructor căreia i-a acordat lucrarea. Este vorba de firma Modern Bau, patronată atunci de Octavian Buzoianu şi Ionel Bidian. Octavian Buzoianu este soţul Ancăi Buzoianu, prorector la UMF Cluj şi, potrivit unor informaţii, una dintre cunoştinţele şefei de la Crucea Roşie filiala Cluj.
Însă, Simona Bratu spune că nu îi cunoaşte pe Anca şi Octavian Buzoianu. ”Eu nu îi cunosc pe Anca Buzoianu, care parcă este ceva pe la UMF şi nici pe Octavian Buzoianu. Eu ştiam că firma este a lui Bidian, că Buzoianu a renunţat la acţiuni. Oricum, Crucea Roşie nu are nici un fel de contracte sau protocoale de colaborare cu UMF. Informaţia dumneavoastră este greşită, nu îi cunosc pe Anca sau Octavian Buzoianu”, a declarat şefa Crucea Roşie filiala Cluj.
Cert este că după preluarea lucrării de către Modern Bau, banii nu au mai fost o problemă, astfel că centru a fost inaugurat la mijlocul lunii trecute.
Potrivit caietului de sarcini semnat cu FBS Holding, lucrările ar fi trebuit să fie terminate în doi ani de zile.
SC Modern Bau a preluat lucrarea în 2014 şi a terminat-o după mai bine de trei ani, dar se pare că nici acest lucru nu a mai reprezentat vreo problemă pentru Crucea Roşie filiala Cluj.
Buzoianu s-a lepădat de Modern Bau
Anul trecut, Octavia Buzoianu a renunţat la acţiunile pe care le avea la Modern Bau, în cadrul firmei rămânând cei doi parteneri de afaceri constanţi: Ionel Bidian şi George Mihalca.
Tot în 2016, după ce firma a înregistrat pentru mai mulţi ani de zile afaceri de zeci de milioane de lei cu profituri relativ mici, SC Modern Bau a avut primul an în care a înregistrat pierderi în valoare de aproape un milion de lei.
În acelaşi an, Buzoianu a candidat susţinut de PSD pentru postul de primar al municipiului Cluj Napoca, dar a pierdut cursa. El a deţinut funcţia de director în cadrul subsidiarei româneşti a concernului sud-african SAB Miller, care patrona companiile de bere Ursus şi Timişoreana. De numele său se leagă mai ales procesul de mutare a fabricii de bere Ursus de la Cluj, dar şi alte afaceri, în special imobiliare, controversate.
În februarie, 2016, el a renunţat la calitatea de administrator deţinută într-una din cele mai importante firme ale familiei sale, Modern Farm SRL. Prin intermediul acestei firme fraţii Buzoianu deţin un contract cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV), privind exploatarea unor terenuri din comuna clujeană Jucu.
O acuzaţie care le este adusă fraţilor Buzoianu se referă la distrugerea fabricii de dulciuri Feleacul, pe care au răscumpărat-o după ce au reuşit să achite datoriile fostului proprietar Omar Hayssam. Fraţii Buzoianu au promis că vor reloca fabrica de dulciuri în afara oraşului dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Linia de producţie a fost vândută companiei Amylon din Sibiu (parte a grupului Boromir), rămânând în schimb cu terenul. Au demolat clădirile fabricii şi s-au apucat de construit clădirea de birouri Cluj Business Center, care e controlată Felinvest SA.
De asemenea, mai este de notorietate contractul încheiat între Modern Bau SRL şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj pentru renovarea unui singur cămin. Valoarea contractului a fost de 3.569.886,81 de lei fără TVA.
La finele anului 2009, mai mulţi clujeni i-au dat în judecată pe soţii Buzoianu şi pe afaceriştii Sandu Părţilă şi Ladislau Rusz, două personaje care au relaţii de afaceri cu Octavian Buzoianu. Oamenii erau nemulţumiţi de faptul că au plătit pentru apartamentele edificate de una dintre firmele lui Buzoianu la Muzeul Apei în Floreşti, dar nu le-au mai primit. Iniţial, oamenii au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare cu Octavian Buzoianu, dar după aceea, omul de afaceri şi-a vândut afacerea către SC Luc Invest, firmă controlată de Sandu Părţilă şi Ladislau Rusz. După ce Buzoianu şi-a înstrăinat afacerea, cei care au cumpărat au încercat de mai multe ori să îi contacteze pe Rusz şi Părţilă, dar aceştia nu au mai fost de găsit. Ulterior, Sandu Părţilă a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, acuzaţie venită din partea inspectorilor financiari clujeni în contextul afacerii imobiliare din Floreşti. Părţilă este acuzat că a eludat peste jumătate de milion de lei de la plata către bugetul de stat.
Curtea de Conturi a sancţionat CJ Cluj
O altă problemă legată de acest proiect o reprezintă faptul că o parte din banii pe care Crucea Roşie filiala Cluj i-a plătit pentru lucrarea la baza de antrenament de la Valea Ierii au provenit dintr-o sponsorizare făcută de Consiliul Judeţean Cluj
În raportul pe anul 205, Curtea de Conturi a semnalat că administraţia judeţeană clujeană a făcut plăţi necuvenite către Crucea Roşie filiala Cluj în valoare de 60.000 de lei. Urmare a auditării cheltuielilor efectuate de la capitolul 54, „Asociaţii şi fundaţii” şi din verificarea documentelor justificative care au stat la baza acceptării la plată şi la decontarea de către entitate, în favoarea Crucea Roşie filiala Cluj s-a constatat decontarea nejustificată a sumei de 59.925,75 lei, fiind astfel cauzată o pagubă efectivă bugetului local arată raportul CCR.
Administraţia judeţeană a decis prin hotărârea 278/2011 să se asocieze cu Crucea Roşie pentru cofinanţarea construirii bazei de pregătire de prim ajutor şi intervenţii în situaţii de urgenţă în localitatea Şoimu, comuna Valea Ierii.
Curtea de Conturi arată că instituţia judeţeană a decontat nejustificat lucrări suplimentare în valoare de 28.921,53 lei, fără dispoziţii de şantier semnate de toţi cei implicaţi, adică proiectant, executant, beneficiar şi verificator de proiect, situaţie care ar fi ilegală şi chiar ar contraveni contractului de asociere.
CJ Cluj a contestat în instanţă raportul Curţii de Conturi, dar judecătorii clujeni au respins contestaţia.
”Respinge cu majoritate recursul declarat de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj împotriva sentinţei civile nr. 1189 din 28.02.2017 pronunţată în dosarul nr. 5201/117/2016 al Tribunalului Cluj pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 9.10.2017. Cu opinie separată în sensul admiterii recursului, casării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare”, arată soluţia instanţei.
Ce dotări are baza Crucea roşie de la Valea Ierii
Baza de Valea Ierii este concepută în aşa fel încât poate găzdui în jur de 100 de persoane. Baza mai are, pe lângă locuri de cazare, şi o sală de mese, bucătărie, săli de curs, zone de relaxare, dar şi zone de pregătire amenajate în natură.
În acest cadru, Crucea Roşie va organiza cursuri pe diferite tematici: prim-ajutor, intervenţie În situaţii de urgenţă, supravieţuire şi salvare din diferite situaţii periculoase. Pe lângă toate acestea, atunci când în cadrul Bazei nu se desfăşoară niciun curs, toate facilităţile ei pot fi puse la dispoziţia celor care doresc să organizeze evenimente private, cum ar fi conferinţe, tabere, training-uri etc.
Răzvan Robu