Una dintre promisiunile primarului Ovidiu Creţu încă de la începutul primului său mandat este faptul că oraşul va avea zeci de kilometri de piste de biciclete. Se pare că mersul pe bicicletă este în siguranţă doar o dată pe an, când municipalitatea închide centrul istoric şi „mimează” o plimbare pe două roţi.

 

Pistele de biciclete reprezintă cea mai vie dovadă a faptului că municipalităţii îi pasă de sănătatea locuitorilor săi. Teoretic! Ovidiu Creţu mai mult ca oricine ar trebui să ştie asta, mai ales că soţia sa este şi medic. Încă de la începutul primului său mandat a promis zeci de kilometri de piste de biciclete.

Acestea au fost făcute în foarte mică măsură, întinzându-se doar pe câţiva kilometri şi sunt total nefuncţionale. În parcul municipal par să încurce întreaga circulaţie, semănând mult prea bine cu o alee pietonală. Singurul lucru care sugerează faptul că ai în faţă o pistă pentru biciclete este marcajul , care, din păcate nu rezistă mai mult de câteva luni.

Pista de biciclete din Parcul Municipal este completată de încă câteva amplasate pe trotuar. Acestea nici măcar nu mai au marcaje, fiind delimitate practic prin faptul că pavajul pe o lăţime de jumătate de metru are altă culoare. Asemenea piste au fost amenajate, de exemplu, pe Bulevardul Decebal, dar şi pe Independenţei.

Să circuli pe acolo cu bicicleta reprezenta o adevărată aventură, pietonii circulând inclusiv prin acel spaţiu, pentru că nu ştiau că aceea era o pistă de biciclete.

Se pare că municipalitatea se pregăteşte să le desfiinţeze pe cele din Parcul Municipal. După atâţia ani şi-a dat seama că toată suflarea parcului le confundă cu zone pietonale. Bicicliştii sunt invitaţi să circule pe drum…

 

Ce visau nemţii la Bistriţa

Deşi pare greu de crezut, primarul Ovidiu Creţu a promis nu mai puţin de 25 de kilometri de piste de biciclete. Acesta încă n-a renunţat la idee şi se bazează pe finanţare din fonduri europene.

De asemenea, cei 25 de kilometri de piste de biciclete vor fi completaţi cu 3 staţii de închiriat biciclete, una dintre ele urmând a fi amenajată în Parcul Municipal.

Primăria a comandat un studiu de soluţii încă din anul 2012, la finalul primului mandat al lui Ovidiu Creţu. Studiul în cauză a fost realizat de nişte nemţi din Herzogenrath şi prezintă priorităţile şi acţiunile ce trebuie întreprinse de către Primăria în acest sens.

Nemţii se cam depărtau de realitate în studiul lor. Aceştia propuneau 112 kilometri de piste de biciclete, iar proiectul lor includea locuri de parcare pentru biciclete, staţii pentru biciclete sau puncte de servicii pentru biciclete, semnalizările necesare unei bune vizibilităţi pentru şoferi şi ciclişti, dar şi delimitări clare între carosabil, piste de ciclişti şi zone pietonale şi modalităţi de reamenajare a intersecţiilor.

Studiul prezenta diferite modalităţi de realizare a pistelor, ţinând cont de partea carosabilă, copaci sau parcări. Pistele de biciclete prevăzute de studiu urmau să fie amenajate în cartierele Viişoara şi Unirea, urmând să fie legate de un traseu ce urma să străbată oraşul, pe malul Râului Bistriţa.

Tot studiul minune a scos în evidenţă faptul că pentru a implementa aşa ceva, Primăria Bistriţa trebuie să pună la bătaie nu mai puţin de 20 de milioane de lei. Până una alta, Primăria Bistriţa a mai cheltuit 45.000 de lei, în anul 2015, pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate pentru 17 km de piste de biciclete.

Ceva mai modest decât studiul nemţilor, studiul de fezabilitate aprobat în Consiliul Local în anul 2016 prevedea piste de ciclişti pe străzile: 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, C.R. Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Alexandru Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever, Garoafei.

Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 15,8 milioane de lei. Fiecare sens de circulaţie urma să aibă propria pistă de biciclete, cu o lăţime de un metru pe ambele părţi ale străzii.

Acestea urmau să aibă o structură proprie, separată de carosabil şi trotuar fie prin denivelare, fie prin stâlpişori de separare şi protecţie anti-parcare. La traversarea străzilor, documentaţia studiului de fezabilitate prevede marcaje cu linie discontinuă, păstrându-se lăţimea pistei.

Prin proiect s-a stabilit şi amenajarea a 5 puncte de închiriere, amplasate pe strada Parcului,  în Pădurea Schullerwald, pe strada Gării – Piaţa Mihai Eminescu, pe Calea Moldovei, lângă han şi în Piaţa Unirii, zona pietonală.

Fiecare staţie ar urma să fie dotată cu 15 biciclete, care vor putea fi închiriate. De asemenea, fiecare staţie va avea 22 de locuri pentru biciclete. Acest proiect încă aşteaptă finanţare din fonduri europene.

CRETU_1

Două biciclete electrice realizate de Pegas au ajuns la Bistriţa

Cu ocazia zilei mobilităţii, Gabriela Montoiu a donat Primăriei Bistriţa primele biciclete electrice realizate de brandul românesc Pegas. Primul care le-a încercat a fost chiar primarul Ovidiu Creţu, dar nu pe pistele de biciclete, ci chiar pe stradă, traficul fiind blocat în centrul istoric cu această ocazie.

Este vorba despre biciclete cu acumulator, care îţi permite să te deplasezi rapid şi uşor. Arată ca o bicicletă normală însă are un motor electric, care are rolul de a pune dispozitivul în mişcare şi un acumulator, care alimentează motorul electric cu care alimentezi acumulatorul.

Acestea au fost achiziţionate din fondurile adunate în urma licitării brăduţilor de Crăciun. Se pare că bicicletele se vor odihni la sediu Poliţiei Locale şi vor putea fi folosite gratuit de către bistriţeni.

Fiecare va putea folosi bicicleta electrică maxim o oră, după care trebuie să o aducă înapoi la Poliţia Locală. Gurile rele spun că acestea au fost prezentate în data de 22 septembrie de către Primarul Ovidiu Creţu şi n-au mai fost văzute de atunci.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.