Ioan Turc , președintele PNL Bistrița-Năsăud, a relalat pe pagina de socializare Facebook, cum este amenințat de un reprezentant PSD.

„Aseară, prezent fiind la un eveniment public, am fost amenințat golăneşte de un înalt reprezentant al PSD. În trecere, m-am oprit şi i-am întins mâna, moment în care el mi-a spus foarte grav: «Ai grijă cu pianul pe scări că s-ar putea să-ți cadă peste degete şi să ți le rupă». Nu ştiu cum îl cheamă pentru că, în afara funcției pe care lipsit de onoare o deține nu s-a remarcat prin nimic. Aş putea intra pe Google, dar nu numele cetățeanului este important, ci gestul. Mai mult, am anumite tabieturi sociale care mă rețin să-i dezvălui impostorului identitatea chiar dacă amenințarea a fost auzită şi de colegii cu care participam la eveniment. Fac politică din anul 2000 şi este prima dată când sunt amenințat. Episodul din seara alegerilor locale de anul trecut când, aflat în fața sediului PNL mi s-a strigat de către un alt înalt reprezentant al PSD de trei ori, ca să-mi fie clar, în auzul tuturor: «Nelu, trebuia să rămâi tehnocrat!», l-am pus pe seama euforiei de moment”, potrivit Bistrițeanul.ro

Ioan Turc : „Mi-e frică numai de bunul Dumnezeu.”

 

„Stimați domni de la PSD, înțelegeți un lucru: NU SUNTEȚI STĀPÂNII ROMÂNIEI. NU SUNTEȚI STĂPÂNII ACESTUI JUDEȚ. Chiar dacă tentaculele caracatiței politico-economice ale PSD cuprind întreaga țară, nu vă faceți iluzia că sunteți stăpânii noştri. Avem suficienți anticorpi, ca națiune, ca să nu murim de puțin roşu în gât. Şi mai înțelegeți ceva, atunci când mă amenințați: mi-e frică numai de bunul Dumnezeu.
Ocupați-vă de guvernarea națională şi locală, faceți lucruri bune în interesul românilor aşa cum ați promis în campania electorală, dar ați uitat foarte repede după ce v-ați văzut cu sacii în căruță. Eu şi partidul din care fac parte vom cenzura toate derapajele, nu puține, indiferent de natura lor”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.