Orice act juridic cu caracter legislativ trebuie să fie conform Constituţiei şi prevederilor implicite. Pentru spaţiul larg şi durata nedeterminată a aplicării Constituţiei în vigoare, acesteia se cere, se pretinde o guvernare a tuturor raporturilor sociale cu caracter general. Fireşte, ea conţine numele proprii şi colective ale organelor şi instituţiilor în Stat. De aceea i se impune completitudine ca să fie interpretată în spiritul ei. Imperfecţiunile constituţionale, în oricare ţară ar fi, se plătesc scump de către alegători şi cetăţeni.
În mai multe articole de presă am sesizat că îndepărtarea unor formulări şi completări atât de necesare textului actual al Constituţiei, la proximele modificări trebuie să se facă. Încă de la începutul ei se omite o precizare, un detaliu. Astfel, în articolul 1, al. (2) al Constituţiei se stabileşte că: „Forma de guvernământ a statului român este republica”, dar lipseşte cuvântul „semiprezidenţială”. Dacă teoria dreptului a clasicizat formele de republică prezidenţială şi republică parlamentară, ca în cazul Americii şi al Germaniei, viaţa mai bogată şi experienţa au creat diversitatea. Bunăoară, Franţa de astăzi are forma de guvernământ republica semiprezidenţială. Teoreticienii constituţionalişti şi-au exprimat opiniile în materie, promovând concepţia. Căci şi forma monarhiilor de stat sunt diverse; la noi a fost consacrată monarhia constituţională. Sunt câţiva parlamentari care cunosc problemele construcţiei de stat, fiind adevăraţi profesori în materie. Probabil n-au făcut parte din acea constituantă sau când s-a îmbunătăţit textul. Lipsa acelui cuvânt unic, semiprezidenţială, din textul în vigoare produce atâta confuzie în dezbaterea publică, la nivelul analiştilor politici de la TV. Un singur vorbitor am auzit exprimându-se corect în colectivul „specialiştilor” de la orele serii, publicistul Ion Bogdan Lefter, documentat la problemă. Şi sper să fie acolo şi la fel, dezbătând devierile Curţii Constituţionale.
Este confuz, întunecat şi rău reglementat constituţional conceptul de Curte Constituţională, sub Titlul V a Constituţiei, articolele 142-147. Aşezarea e anapoda, nu în ordinea principiilor activităţii. Trebuie inclus în Titlul IV şi să fie Capitolul II al acestuia, de la art. 80 până la art. 85. Curtea Constituţională este aruncată spre sfârşitul construcţiei de stat, după chiar Titlul IV cu privire la economie şi finanţele publice. Cum şi cât este de preţuită de către clasa politică şi de către partide şi în special de parlamentarii care adoptă Constituţia, cu aceeaşi competenţă o şi formează. Constituţia în articolul 142, al. (2) stabileşte: „Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Al. (3) Trei judecători numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de Preşedintele României”.
Majoritatea în cele două camere o are partidul care a câştigat alegerile parlamentare sau partidele care s-au coalizat la putere, la guvernarea ţării. În prezent sunt PSD şi ALDE. În fapt, s-a constituit o structură politică partinică, actuala este fondată pe o ideologie de stânga, un talmeş-balmeş socialist de extracţie proletar-populistă şi orientare roşie politico-militară pro-rusă, pro-moscovită. Practica economică şi politica momentului fiindu-i şi mai confuză, a dus la lovitura de stat, la construirea societăţii de consum, ca în capitalismul din faza contemporană. Liderii puterii de stat sunt Liviu Dragnea, Călin Popescu-Tăriceanu, Teodor Meleşcanu. În partea opusă, dreapta, sunt PNL şi alte câteva grupări mici pe maluri de partide. Ideologia şi programele acestora sunt subţiri şi neconcludente doctrinelor originale. Aşa cum sunt şi nealiniate celui mai mare, câteva sunt în prezent parlamentare, ele formează sau e numită opoziţia celor de la guvernare. Oricum, blocul tuturor este minoritatea. Opoziţia are orientarea şi politica externă propagată către capitalism, Occident, Europa şi NATO. Între stânga-dreapta mai este, după cum bate vântul: Organizaţia sau Partidul UDMR. Sub această denumire există de la începuturile comunismului în ţară, de pe atunci cu o politică naţională „a paşilor mărunţi”. În baza politicii oportuniste de minoritate parlamentară când e la putere, când în opoziţie, însă mai totdeauna în Guvern. Ca şi în prezent, avându-l lider acum pe Kelemen Hunor. UDMR este reprezentanţa parlamentară cu cea mai îndelungă prezenţă în Guvernele României, peste 20 de ani. Nici astfel îndreptăţită şi tratată această formaţiune nu e mulţumită.
O atitudine politică asemănătoare are şi grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, în număr de 17, din Camera Deputaţilor. Votează cu cine negociază mai bine vreun privilegiu: stânga sau dreapta.
Teodor Tanco
Da stimate „domn” … dar si Constitutia trebuie „apdatata” dupa cum evolueaza societatea , nu credeti ? Nu poti aplica niste reguli vechi si desuete, la o societate normala , care a evoluat pozitiv si s-a modernizat indelungul timpului . Asta este problema… problemelor .
Este o ” lupta si o unitate a contrariilor totodata ” si o pricepeti Dvs foarte bine. Este firesc si normal ca „cine-i la butoane ” , ales de popor in mod democratic, sa-si impuna stilul si metodele de guvernare , chiar daca nu place acest lucru „opozitiei” care si aia trebuie sa fie constructiva si nu distructiva cu orice chip , asa cum este la noi in aceasta tzara, care este ca o carutza goala si ruginita, infipta intr-o veritabila mocirla si de care trag niste armasari veritabili, dar fiecare inhamatzi in alta directie, pana cand intr-o zi carutza se va dezmembra in bucati si se va alege „praful de ea ” .