Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader a declanşat un veritabil scandal în spaţiul public după ce a făcut anunţul de schimbare a legilor pe Justiţie. Instituţiile au luat poziţie chiar dacă schimbările nu au fost comunicate şi în scris, iar preşedintele Klaus Iohannis a criticat la ‘scenă deschisă’ proiectele. Mai mult, protestele din Piaţa Victoriei s-au reluat miercuri seara.

Jurnalista Sorina Matei intervine dur în acest scandal şi lansează o serie de critici la adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a poziţiei acestei instituţii faţă de anunţurile lui Toader. Jurnalista crede că DNA nu are ce să critice din moment ce Toader nu a pus la dispoziţie niciun draft de lege şi spune că cei din DNA s-au antepronunţaz deja, deşi abia pe 31 august vor avea o întâlnire.

„De ce este greşit comunicatul DNA

În ţara în care vrei să schimbi trei legi doar pentru că ţi-e frică să revoci doi oameni, deşi motive profesionale ce ţin de funcţionarea instituţiilor sunt cu duiumul:

1. DNA anunţă că a convocat Adunarea Generală pentru data de 31 August 2017 ca procurorii să-şi poată exprima opiniile referitoare la “ideile” exprimate de min. Justiţiei Tudorel Toader, dar conducerea DNA se antepronunţă comunicând încă de astăzi şi trimitând deja scrisori la MJ, CSM, PÎCCJ şi ÎCCJ (!!!), exprimându-şi deja părerile în legătură cu ce a zis Toader. Pe cale de consecinţă, părerile sutelor de procurori DNA nu prea contează, deciziile-s luate, linia e dată, toţi trebuie să se supună. “Democraţie”. Demos+Kratos/popor= “puterea conducerii”.

2. DNA recunoaşte singură că proiectele de lege nu le-a văzut, nu i-au fost communicate. Aşadar, în ce bază conducerea DNA a convocat Adunarea Generală şi a trimis deja scrisori în care s-a antepronunţat? În baza unei conferinţe de presă a lui Tudorel Toader şi a unui PowerPoint. Profesionism, nu glumă.

3. Deşi nu are proiectele de lege pe care oricum nu le-a văzut nimeni, deşi zice că va consulta procurorii- antepronunţându-se astăzi, deşi trimite deja scrisori (nu se ştie de ce şi la Curtea Supremă, DNA fiind direcţie de parchet), conducerea DNA (adică 3 persoane) zice că a făcut deja o evaluare “pe declaraţii” şi, evident, are şi rezultatele pe care, bineînţeles, le şi comentează.

4. DNA nu-i convine trecerea Inspecţiei la MJ şi spune că evident totul îi afectează independenţa în raport cu factorul politic. Întrebarea care se pune este: de unde şi până unde DNA- directie de parchet- are în atribuţii să emită pretenţii/păreri/ să decidă unde trebuie să fie sau să nu fie plasată Inspecţia Judiciară in ansamblul judiciar? Iar numirea procurorului şef DNA la propunerea MJ/om politic şi prin decizia Preşedintelui României/om politic, nu-i afectează grav independenţa în exercitarea activităţii procurorului şef, în raport cu factorul politic? Ca principiu, când e vorba de Inspecţie, ea nu poate fi la MJ, că e politică, când e vorba de procurorul şef DNA, el poate fi propus de MJ, că nu e politic.

5. DNA s-a supărat şi că printre ideile lui Toader se regăseşte şi aceea de a se înfiinţa o direcţie specializată la nivelul PÎCCJ pe cercetarea magistraţilor. Conducerea DNA zice, evident, că i se restrânge activitatea şi, mai ales, că faptele de corupţie comise de magistraţi nu reprezintă un fenomen aparte. Ca atare, prezintă o statistică atât de dragă pentru perioada 2005-2017.

Unde e şmecheria? Este chiar în raportul de activitate prezentat de L.C.Kovesi la CSM prin care şi-a dobândit al doilea mandat in fruntea DNA. În raport (foto ataşat) şefa DNA se laudă cu “reorganizarea DNA” care a constat în “înfiinţarea în cadrul Secţiei de Combatere a Corupţiei” a “Serviciului de Combatere a Corupţiei în Justiţie”, Serviciu înfiinţat chiar de doamna Kovesi. Aşadar, când spune şefa DNA adevărul? În raport, nu mai departe de anul trecut, când se laudă cu înfiinţarea “Serviciului de Combatere a Corupţiei în Justiţie” sau în comunicatul de azi când zice că faptele de corupţie comise de magistraţi nu reprezintă un fenomen aparte? Sau a înfiinţat singură un serviciu inutil în DNA? Şi de ce prezintă statistici din 2005 când a înfiinţat un serviciu dedicat special fenomenului în DNA după 2013?

DNA e de fapt supărată că I s-ar putea lua această jucărie pe care o controlează. Nu e vorba de restrângere, ci de extindere la nivelul parchetului a investigării magistraţilor prin înfiinţarea unei Direcţii. Iar DNA ar trebui să fie preocupată de apărarea şi respectarea legii, aşa cum scrie chiar în documentele de funcţionare, nu de cine şi unde se investighează magistraţi si sa proclame daca mai exista sau nu fenomenul coruptiei in Justitie in funcție de cine îl investighează. Corupţie în Justiţie este. Arată chiar dosarele instrumentate de Viorel Cerbu si nu numai. Tocmai de aceea doamna Kovesi singură a înfiinţat Serviciul de Combatere a Corupţiei în Justiţie in DNA. Dar de când a scăpat şi de procurorul care a investigat magistraţi, un lucru foarte greu, nu mai are dosare. Si daca nu mai are dosare, spune ca fenomentul nu mai exista, si prezinta cifre mici. Exista, bineinteles, fenomenul. Dar de oamenii buni care au arătat că pot investiga fenomenul, cu rezultate in instanta, a scăpat.

6. Conducerii DNA nu-i convine nici că procurorul ierahic ar putea să infirme soluţiile nu numai pe legalitate, ci şi pe temeinicie. Deşi chiar în Regulamentul DNA şi nu numai se arată că toată activitatea funcţionează numai ierahic, iar procurorii sunt subordonaţi procurorului şef al direcţiei, al secţiei, al serviciului, al biroului, iar aceştia “examinează din oficiu, când consideră necesar, legalitatea măsurilor procesuale luate şi a soluţiilor dispuse de procurorii ierarhic inferiori”, nu mai convine când examinarea ar putea fi şi pe temeinicie. Adică un control în plus ca dosarele să fie bune, să ţină în instanţe strica? Sau de ce nu convine? Poate pentru că unele soluţii şi măsuri pot cădea pe temeinicie şi nu pe legalitate.

7. Conducerii DNA nu convine nici că ar putea fi necesară vechime mai mare ca să ajungi în DNA. Adică nu cu mult. 2 ani în plus. De la 6 ani, la 8 ani. Normal. DNA vrea numai procurori slabi, manevrabili, fără experienţă şi expertiză, care să facă dosare slabe pe bandă rulantă care duc la achitări şi pe care să-i manevreze cum vrea ca să-şi “ocupe schema de personal”. Nu calitatea contează, ci mereu cantitatea, statisticile şi imaginea fals umflată când realităţile contrazic. DNA, aşa cum s-a văzut, are nevoie doar de oameni slabi- gen Popoviciu, Uncheşelu şi Iacob. Drept exemplu, de mai bine de două luni, Marius Iacob, unul dintre cei trei din conducerea DNA care au semnat comunicatul, şi Popiviciu aka Gigi caută infamii care au făcut înregistrările şi, cu tot poligraful mutat prin Bucuresti, nu i-a găsit. E oarecum de înţeles. Nici pe Elodia n-a găsit-o 10 ani. Tot din profesionism”, a scris Sorina Matei pe facebook.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.