Conducerea DIICOT are o replică violentă la legile justiției propuse de Tudorel Toader. DIICOT spune că nimic din ce s-a discutat anterior nu se regăsesc în modificările anunțate de ministru.”După consultarea, de către conducerea DIICOT, a întregului colectiv de procurori referitor la modificările legislative de substanță anunțate astăzi de către ministerul justitiei, Biroul de presa al DIICOT este împuternicit să comunice următoarele:

Procurorii DIICOT au analizat cu atenție modificările anunțate de către ministrul justiției în cursul acestei zile, ținând cont de faptul că, de mai multe ori în cursul ultimilor trei ani, s-au solicitat magistraților, judecători sau procurori, puncte de vedere referitoare la modul în care trebuie concepute legile de organizare și funcționare a justiției; aceste puncte de vedere, votate în adunările generale ale magistraților, nu se regăsesc în noul proiect, așa cum a fost prezentat.

Deocamdata, în discuții s-a remarcat că respectivul proiect nu s-a aflat în dezbatere publică, nu a fost publicat pe site-ul MJ și, din păcate, nu reprezintă rezultatul consultărilor anterioare. Referitor la acest aspect, procurorii structurii de crimă organizată doresc existența unei dezbateri reale și a unui dialog permanent între instituțiile menționate mai sus astfel încât produsul legislativ rezultat să satisfacă exigențele strategiei naționale de dezvoltare a sistemului judiciar asumată de statul român.

Fără a intra în fondul proiectelor de modificare a legilor justiției, în lipsa unui proiect de modificare a legilor justiției și a unei note de fundamentare scrise, procurorii DIICOT vor putea prezenta un punct de vedere unitar și integrat după comunicarea acestora.

În acest sens, procurorii din structura centrală și teritorială a DIICOT consideră necesară convocarea Adunării generale a procurorilor, care să adopte o rezoluție unitară.”, e mesajul DIICOT.

1 COMENTARIU

  1. Ce proteste le trebuie … ? Este democratic, moral, legal , firesc si normal ca:
    1/. Toata lumea sa raspunda disciplinar, contraventional, administrativ, pecuniar si penal, daca comite abuzuri in serviciu ori nu-si face datoria in mod corespunzator si incalca legea ori este neglijent in exercitarea sarcinilor de serviciu , indiferent ca este civil ori militar, ca este simplu civil ,politician sau magistrat ( , procuror si judecator ) , ca au ajuns ca unii sa-i doara fix in c.ur de viatza , bunurile si sanatatea civililor , au comis tot felul de abuzuri , tocmai pentru ca „ei sunt inamovibili” adica ” nu raspund pentru faptele lor ” , la CEDO statul roman a pierdut o groaza de procese si a fost constrans sa le plateasca astora prostiile si abuzurile facute indelungul vremii, fara sa fie rcuperati banii de la cei in cauza ;
    2/. Este corect si normal, daca suntem Republica semiprezidentiala, democratia sa se manifeste in toate sectoarele vietzii social-politice-culturale si militare si toti cei care „aplica legea” sa se supuna Forului Suprem Legislativ, care este „Puterea Politica” , adica Parlamentul Romaniei , altfel cine mai are vre-o garantie ca-i poate controla sa nu fie scapati din mana ” ?!
    Astazi, magistratii, au devenit „stat in stat” si au ajuns mai puternici decat Puterea Politica ” a statului !
    Va intreb… daca credeti ca este firesc si normal acest lucru ?! De ce sa nu fie o similitudine intre cei care „dau cu bota” si cei care o „capata” , ca doara are „doua capete” … , mai ales atunci cand cineva foloseste bota fara sa-i pese de cioantele celui pe care-l „plesneste ” ??!
    Asa ca… dimnilor „magistrati” tot oameni sunteti ca noi toti ceilalti si nu mi se pare ca s-a incalcat delmocratia absolut deloc si este foarte bine ca exista un control „politic ” si „constitutional” al Dvs !
    Demult trebuia facut acest lucru, sa va ganditi de 10 ori pana „dati cu paru” , pentru ca „numai cine nu munceste nu greseste”… stiti povestea… numai ca… ” daca a gresit… plateste ” ! !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.