Dascălii ar putea să nu își primească anul acesta voucherele de vacanță. Totul depinde de decizia ministerului educației și de felul în care se vor administra fondurile la rectificare. Mai este încă un hop însă: fiecare școală în parte dă vouchere doar dacă are suficienți bani.

Anul acesta nu au fost alocate fonduri pentru voucherele de vacanţă şi se aştepta acest lucru la rectificarea bugetară. Ministerul Educaţiei va decide dacă se vor da voucherele şi unde se vor da, în funcţie de banii primiţi la rectificare. Aceste lucru s-ar putea întâmpla undeva la sfârşitul lunii august.

„În conformitate cu legea, toţi angajaţii din sistemul de învăţământ vor primi voucherele de vacanţă. Nu mai avem în momentul de faţă discuţii că nu doreşte Ministerul Educaţiei să nu acorde voucherele de vacanţă. Termenul de acordare al acestor vouchere este până la finalul lunii noiembrie, anul viitor. În cele 6 luni din anul acesta şi în cele 11 luni din anul viitor se acordă vouchere de vacanţă pentru prima dată în sistemul de învăţământ. După rectificare, s-ar putea să existe unităţi administrativ teritoriale care vor acorda vouchere pentru învăţământul preuniversitar. Important este ca până anul viitor toţi colegii mei din învăţământ să primească aceste vouchere. Nu există nicio problemă din punctul acesta decât al zilei sau al lunii în care se vor acorda. Ele sunt valabile un an de zile de la data acordării”, a declarat la România TV Liviu Pop, ministrul Educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.