Sunt unii aleşi judeţeni care se pot lăuda cu averi zdravene, fie că vorbim despre case, terenuri, ori obiecte preţioase, fie de banii din conturi. Per total, aleşii judeţeni aflaţi în stânga scenei politice, PSD – ALDE, stau cu mult mai bine decât cei din partea dreaptă, adică PNL.


Continuăm să vă prezentăm averile declarate de consilierii judeţeni bistriţeni: case şi terenuri, maşini, bani în conturi sau datorii şi ce venituri financiare au avut aceştia în 2016.

 

Fostul şef de la Pensii, om econom

Fostul şef al Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud (CJP BN), Ioan Fechete, consilier judeţean PSD, declară că deţine 27 de ari de teren extravilan în Livezile, suprafaţă achiziţionată în anul 2012. Tot în Livezile alesul judeţean deţine o casă de vacanţă de 50 m.p., pe care a construit-o în anul 2011. În anul 2004, Ioan Fechete a cumpărat un apartament de 62 m.p. Fostul şef al CJP BN deţine în proprietate şi două autoturisme: o Dacia Logan, fabricată în 2005, şi un Ford Fiesta, fabricat în 2013.

Ioan Fechete s-a dovedit un om econom, el având într-un cont bancar 34.250 lei (peste 7.600 euro).

În 2016, Fechete a încasat pensii în valoare totală de 24.000 lei, adică 2.000 lei lunar, la care se adaugă şi îndemnizaţia sa de ales judeţean, începând cu iunie 2016, în valoare de 4.200 lei.

Doamna Fechete, angajata AJOFM BN, a încasat anul trecut salarii în valoare totală de 34.324 lei (circa 2.860 lei lunar).

MARIA ULECAN

Bani frumoşi în cont şi soţ cu venituri în dolari

Maria Ulecan, consilier judeţean PSD la al patrulea mandat, menţionează în declaraţia sa de avere un teren intravilan de 516 m.p., situat în Viişoara, cumpărat în 2010, şi un altul de 400 m.p. în Colibiţa, cumpărat în 2010, al cărui titular este soţul său, Ioan Ulecan. Conform documentului citat, acelaşi titular figurează şi în dreptul unei case de vacanţă de 84 m.p., construită în 2006, dar şi în dreptul unei case de 196 m.p. construită în 2015. Familia Ulecan are şi un autoturism marca Chevrolet Kalas fabricat în 2004.

În ceea ce priveşte economiile, aleasa PSD precizează că anul acesta a deschis un cont bancar în care are economii în valoare de 67.000 lei. În acelaşi timp, Maria Ulecan trebuie să achite până anul viitor un credit contractat în 2014, în valoare de 16.000 lei.

În 2016, Maria Ulecan a încasat din pensii 9.100 lei, la care se adaugă îndemnizaţia sa de consilier judeţean, în valoare de 10.800 lei (circa jumătate din sumă provenind din ultimele 6 luni din mandatul 2012 – 2016).

Ioan Ulecan, soţul alesei social-democrate, a încasat anul trecut pensii în valoare de 19.200 lei. Fiind rezident SUA, acesta a mai încasat 17.000 de dolari.

 

Om de afaceri cu salariu sub 1.000 lei

George Cicedea, consilier judeţean social democrat la primul mandat după un mandat de consilier local la Năsăud, menţionează în declaraţia sa de avere completată anul acesta că deţine în acelaşi oraş 2.400 m.p de teren intravilan, suprafaţă achiziţionată în 1999, şi două case de locuit: una în suprafaţă de 200 m.p., cumpărată în 2004, iar cea de a doua de 300 m.p., pe care a cumpărat-o în 2011.

Veniturile din 2016 ale consilierului social-democrat se cifrează la peste 16.000 lei. Astfel, din postura de administrator al SC AT-PLAST SRL Năsăud, consilierul judeţean a încasat salarii în valoare de 10.924 lei (circa 910 lei lunar), plus îndemnizaţia sa de consilier local şi judeţean, cumulată, în valoare de 5.879 lei.

Soţia sa este administrator financiar la Colegiul Economic Năsăud de unde a încasat salarii în cuantum de 20.084 lei (aproximativ 1.670 lei lunar). Tot doamna Cicedea a avut în 2016 venituri din subvenţii agricole, în valoare de 2.800 lei, dar a încasat şi dividende consistente de la SC AT-PLAST SRL, în valoare de 498.636 lei, ea fiind asociat unic al firmei dar şi administrator.

Emil Neia Lacatus

Salariu de la asociaţia pe care o conduce

Liberalul Emil Neia Lăcătuş, aflat la al treilea mandat de consilier judeţean, declară că nu are terenuri în proprietate, în schimb el deţine un apartament de peste 52 m.p. în Bistriţa, cumpărat în 1992, şi o casă de locuit de 250 m.p. în Budacu de Jos, cumpărată în 2014. Pe lângă aceste bunuri, alesul judeţean precizează că deţine şi o autoutilitară marca Volkswagen fabricată în 2002.

Anul trecut, Emil Neia Lăcătuş a încasat 18.000 lei din postura de preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa, 1.000 lei de pe urma comerţului ambulant, plus încă 11.515 lei îndemnizaţia sa de consilier judeţean (circa jumătate provenind din ultimele 6 luni din mandatul trecut). Soţia sa a avut venituri în cuantum, de 1.000 lei de pe urma comerţului ambulant.

Monica sasarman

Avocat şi politician

Avocatul Monica Săsărman, consilier judeţean PNL la al treilea mandat, deţine în Bistriţa un teren intravilan de 250 m.p. şi două case de 100 m.p., respectiv 85 m.p., bunuri achiziţionate în anii 2006 şi 2009. Pe lângă acestea, aleasa liberală declară un autoturism marca BMW fabricat în 2002, dar şi un pian „Forster” pe care l-a achiziţionat în anul 2008.

Până în 2021, Monica Săsărman mai are de plătit rate pentru un credit bancar pe care l-a contractat în 2006, credit în valoare de 10.000 de euro.

De pe urma cabinetului său avocaţial,în 2016, Monica Săsărman a avut venituri nete în valoare de 64.030 lei (circa 14.200 euro), la care se adaugă îndemnizaţia sa de consilier judeţean în cuantum de 8.074 lei judeţean (circa jumătate provenind din ultimele 6 luni din mandatul trecut).

Eugen Curteanu

Avere neschimbată, venituri de consilier juridic

Un alt ales liberal a cărui avere v-o prezentăm în acest număr este Eugen Dicones Curteanu, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Potrivit documentului completat anul acesta, Curteanu deţine 1.600 m.p. de teren intravilan şi o casă de 60 m.p. la Galaţii Bistriţei, ambele bunuri achiziţionate în 2006, iar în municipiul Bistriţa deţine, începând din 1999, un apartament de 48 m.p. Pe lângă aceste bunuri, alesul liberal precizează că este proprietarul a două autoturisme: o Dacia fabricată în 2003 şi o Mazda fabricată în 2008.

Anul trecut, Eugen Curteanu a avut venituri de aproape 50.300 lei. Astfel, din postura de consilier juridic la Astra Asigurări Bucureşti, acesta a încasat 37.056 lei. Toto de pe urma activităţii sale de consilier juridic, Eugen Curteanu a mai încasat 3.500 lei de la două societăţi comerciale din Bistriţa şi Măluţ, iar din postura de consilier judeţean a mai încasat alţi 9.614 lei judeţean (circa jumătate provenind din ultimele 6 luni din mandatul trecut).

Soţia lui Eugen Curteanu, angajata Primăriei Bistriţa, a încasat în 2016 venituri în valoare de 38.299 lei (circa 3.200 lei lunar).

 

1 COMENTARIU

  1. Ați uitat să menționați o altă bogăție a d-nei av. Monica Săsărman. E vorba de vocea ei incomfundabilă care îți dă dureri de cap pînă la următoarea raportare a averii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.