Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a împărţit în prima jumătate a acestui an peste jumătate de milion de lei prin intermediul contractelor prin atribuire directă, jumătate doar din ceea ce a consumat Primăria Bistriţa, dacă este să facem o comparaţie. În 2016, administraţia judeţeană a avut baierele pungii foarte strânse, ţinând cont de suma totală cheltuită pentru contractele atribuite direct, cu ceva peste 600.000 lei.
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud a atribuitdirect, în 2016, contracte în valoare totală de 631.207,67 lei.
Bani pe calitatea aerului, leduri şi publicitate
Astfel, anul trecut conducerea CJ BN a început atribuirile directe abia în luna aprilie. Primul contract, în valoare de 118.200 lei se referă la elaborarea unui plan pentru menţinerea calităţii aerului pentru judeţul Bistriţa-Năsăud şi a fost atribuit unei firme din Bucureşti, SC Eco Simplex Nova SRL.
În aceeaşi lună, CJ BN atribuie un contract în valoare ceva mai mică, de doar 11.841,67 lei, unei firme din Bistriţa – SC Pyramyda Computers SRL. Obiectul contractului a fost de servicii de întreţinere din punct de vedere tehnic a funcţionării şi actualizării panoului luminos cu LED-uri ATOP, situat în faţa Palatului Administrativ.
Cel de-al treilea contract atribuit în luna aprilie a mers la una din firmele des abonate la banul public din Bistriţa-Năsăud – Sepia print SRL. Firma bistriţeană a obţinut un contract de 60.000 lei pentru „Servicii de comunicare prin mijloace mass-media”.
După alegerile locale, Muzeul în vizor
Spre finalul lunii mai, administraţia judeţeană purcede la atribuirea unui nou contract, de data aceasta fiind vorba despre servicii de informare şi publicitate pentru proiectul „Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”. Preţul contractului a fost de 84.300 lei şi a fost atribuit unei firme clujene – SC Business Concept SRL.
Imediat după alegerile locale din 2016, a fost scos de la „puşculiţă” un contract care viza tot Muzeul Judeţean , fiind de fapt vorba despre execuţie de lucrări suplimentare la proiectul „Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare de 206.866 lei. Contractul a fost dat unei firme din judeţul Hunedoara – SC Electra Geniu SRL.
Până pe final de an, încă trei contracte…pentru Poarta Transilvaniei
Până în luna octombrie, administraţia judeţeană ia o pauză în ceea ce priveşte atribuirile directe, iar până la final de an mai sunt împărţite doar trei astfel de contracte.
Astfel, în jumătatea a doua a lunii octombrie, conducerea CJ BN bate palma cu firma clujeană SC Drumex SRL, o obişnuită la contractele acordate de instituţie, pentru un contract în valoare de 95.000 lei. Pentru această sumă, firma din Cluj Napoca a avut misiunea de a revizui documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii(DALI) pentru obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 172 D – lot 2, lot 3, lot 4”.
După circa o săptămână de la atribuirea acestui contract, aceeaşi firmă Drumex SRL primeşte un al doilea contract, legat de acelaşi obiectiv de investiţii. Este vorba despre reconfirmarea datelor din expertizele tehnice întocmite de Drumex SRL (practic şi-a reconfirmat munca, să spunem aşa) pentru caietul de sarcini la obiectivul de investiţii „Modernizare DJ 172 D” conform caietului de sarcini. Pentru acest contract, CJ BN a scos de la puşculiţă alţi 35.000 lei.
Un alt contract, o altă reconfirmare a propriei munci, a urmat la începutul lunii noiembrie. La acel moment, CJ BN a atribuit un contract, ultimul pe anul 2016, în valoare de 20.000 lei unei firme din Iaşi – SC Proiect Drum SRL pentru reconfirmarea datelor din expertiza tehnică întocmită anterior legat de acelaşi obiectiv de investiţii amintit mai sus. Însă firma ieşeană se pare că s-a ocupat de data aceasta de un sector precis, întrucât reconfirmarea datelor cerută de administraţia judeţeană se referea la o porţiune de drum de circa 42 km (de la km 56+556 la km 98+706) de pe DJ 172 D.
Anul acesta a început împărţeala din martie! Monede aniversare şi organizarea unui cros
Au urmat alte câteva luni de pauză, până în martie 2017, când CJ BN a atribuit primul contract de anul acesta unui PFA. Este vorba de PFA Târnovan Ioan Cristian, care a primit, pe bază de comandă, un contract în valoare de 45.378,15 lei,pentru execuţia unor monede aniversare de argint masiv.
La începutul lunii mai anul acesta a fost atribuit direct cel de-al doilea contract. În valoare de 33.361, 35 lei, acesta a fost primit, tot pe bază de comandă, de SC media Production Group SRL din Câmpina, judeţul Prahova, în vederea organizării Crosului „Gabriela Szabo”.
Becleanul, în prim plan
În aceeaşi perioadă a fost atribuit şi cel de-al treilea contract,în valoare de 15.100 lei, de data aceasta unei firme din Bistriţa – SC Ana System Cert SRL. Pentru aceşti bani, firma bistriţeană a avut misiunea să reactualizeze auditul energetic pentru obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice aflate pe str. Liviu Rebreanu nr. 22 A din oraşul Beclean”.
Nu au trecut multe zile de la contractul atribuit Ana System Cert SRL, şi CJ BN mai împarte un contract pentru acelaşi obiectiv de investiţii din oraşul Beclean, de data aceasta fiind vorba despre revizuirea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii(DALI) dar şi de întocmirea cererii de finanţare. Contractul, în valoare de 130.000 lei, a fost atribuit unei firme din Cluj Napoca – SC Entusia SRL.
Portalul judeţului nu a fost lăsat pe dinafară
În aceeaşi perioadă, a mai fost atribuit un contract în valoare de 16.000 lei, pentru servicii de mentenanţă pentru programele şi serverele portalului judeţului. Contractul este valabil doar până la finele acestui an şi a fost acordat unei firme din Bistriţa – SC Net Brinel SA.
Poarta Transilvaniei reloaded
SC Drumex SRL a mai pus mâna pe un contract şi anul acesta de la Consiliul Judeţean, unul în valoare de 49.500 lei. Şi tot pentru anumite reconfirmări ale documentaţiilor întocmite anterior. Concret, este vorba despre reconfirmare expertiză, actualizare DALI, întocmirea unui studiu de trafic pentru un sector de circa 10 km de drum de pe DJ 172 D. Mai precis, în discuţie intră tronsonul 2 din lotul 1 de pe drumul judeţean mai sus amintit, tronson care, iniţial, a rămas fără finanţare. Primul tronson, în lungime de doar 5 km, a fost deja rezolvat, lucrările în această porţiune fiind efectuate de SC Dimex 2000 Company SRL.
Amicii şi Spitalul Judeţean
Următorul contract atribuit tot în luna mai a fost acordat unei firme din Bistriţa, al cărui patron este un apropiat al social-democraţilor bistriţeni, de altfel ca şi tatăl său. Şi vorbim despre Gheorghe Sebastian Naghiu, care deţine SC Klever System SRL, dar este totodată şi unul dintre asociaţii SC Serbis SRL, în care asociatul majoritar este tatăl său, Liviu-Mihai Naghiu. Klever System SRL a obţinut în urmă cu două luni de la CJ BN un contract în valoare de 128.000 lei pentru actualizarea şi completarea documentaţiei tehnice (faza DALI) şi întocmirea cererii de finanţare pentru obiectivul de investiţii ”Creşterea eficienţei energetice a Secţiilor externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, situate pe str. Alba Iulia, nr. 7, Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Aceeaşi Klever System SRL avea să obţină circa o lună mai târziu, în iunie mai precis, un alt contract, de data aceasta în valoare de 79.000 lei, pentru tot actualizarea şi completarea documentaţiei tehnice (faza DALI) şi întocmirea cererii de finanţare pentru obiectivul de investiţii ”Creşterea eficienţei energetice a Secţiilor externe ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, situate pe str. Alba Iulia, nr. 7, Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Asistenţă tehnică pentru registrul agricol şi… garaje
Revenind la luna mai, CJ BN a mai acordat în mod direct un contract, în valoare de 56.700 lei, unei firme din Sibiu – SC Sobis Solution SRL, o mai veche colaboratoare a administraţiei judeţene bistriţene. Pentru această sumă, firma sibiană are misiunea a asigura asistenţa tehnică a sistemului informatic integrat destinat gestiunii Registrului Agricol în format electronic realizat în cadrul proiectului „Gestiunea în sistem informatic a registrului agricol-proiect 1”. De altfel contractul pentru realizarea acestui proiect de gestiune în sistem informatic a registrului agricol a fost câştigat de aceeaşi firmă sibiană în 2014, cu o ofertă de 5.154.327,05 lei fără TVA. Proiectul nr. 1, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în baza contractului încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională, s-a adresat primăriilor Sîngeorz-Băi, Beclean, Năsăud, Teaca, Lechinţa, Bistriţa Bârgăului, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Livezile, Budacu de Jos, Cetate, Leşu, Şieu, Monor şi Milaş.
Ultimul contract atribuit în prima jumătate a acestui an de CJ BN a mers către SC MS Arhitecture And Design Studio SRL din Cluj-Napoca şi a avut o valoare de 29.000 lei. Pentru această sumă, firma clujeană va trebui să întocmească expertiza tehnică şi un studiu DALI în vederea realizării proiectului de extindere a clădirii garajelor Consiliului Judeţean.