Să se facă dreptate!… Dar cine o face este întrebarea, constatând mare derută a părţilor constitutive ale puterii în stat: legislativă, executivă, judecătorească. Formal pare totul în ordine şi constituţional. Esenţial nu este şi ca puteri se exercită gradual, dependente. Se vorbeşte de către parlamentari de la tribună despre legislativul de azi că este un organ unic al puterii supreme în stat. Curată opinie doctrinală sovietică dar incompletă; acolo se constata existenţa Prezidiului Sov. Suprem era al doilea organ suprem al puterii de stat. Chipurile, la noi nu există un asemenea organ şi în consecinţă Parlamentul României este unicul organ suprem. În mintea unor parlamentari celelalte două puteri, Executivul şi Justiţia, sunt subordonate celui suprem. Replici deschise nu s-au dat erorii. Dovadă că a învins opinia amendabilă şi Parlamentul a format o comisie cu competenţă de cercetare a unor presupuse ilegalităţi electorale petrecute cu 8 ani în urmă. Lăudabil că se cercetează ilegalităţile, deşi tardiv, deşi interesul dreptăţii e politic.
Fiat justiţia, dar cine o face? De competenţa cărui organe este şi se impune soluţionarea?
Oricine spune că judecata şi justiţia o fac judecătorii. Generala convingere a fost încălcată cu nonşalanţa incompetentului de către câţiva parlamentari încurajând membrii celor două camere la vot, adoptând majoritar hotărârea înfiinţării comisiei de anchetă a Legislativului ca să cerceteze ilegalitatea de la alegerea Preşedintelui Ţării, din urmă cu două legislaturi. Faptele presupuse de corupţie prin rezultatele finale, au dus la victoria lui Băsescu şi nu Geoană. Interesează prea puţin vizavi de ilegalitatea ce o săvârşesc acum Parlamentul majorităţii PSD sub sigla „unicului organ suprem” al puterii. Derulata procedura anchetării şi a autorităţii că „poate comisia chema orice persoană din ţară” să se prezinte în faţa acestei bucăţi de putere, incredibilitatea acestei celule de „justiţie parlamentară”, are ecou de fals. Legislatorii guralivi recurg la motive creştine, că sunt obligaţi „cel puţin moral” să se prezinte în faţa comisiei care i-a chemat; şi în această ipoteză tot ea a oferit alternativele: prezentare, declaraţie scrisă şi expediată, neprezentare. Un exemplu relatat de presă din cea de-a doua categorie este „Scrisoarea adresată Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009” a Anei Maria Pătru, fost vicepreşedinte al AEP. Dar constatând producătorii de comisii că mai mulţi dintre chemaţi au ales calea cutiilor de poştă pentru scrisori, iar alţii anunţau că nu se vor prezenta, pe aleşi i-a cuprins disperarea. În aceste zile când scriu pentru „Gazeta de Bistriţa”, aceiaşi votaţi de comisii umblă prin parlament după semnături ca să schimbe Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să sporească competenţa Comisiei ca să poată lua măsuri de sancţionare a celor chemaţi şi nu se prezintă pentru anchetă. Neuitând pe cei care s-au prezentat şi au declarat generalităţi, banalităţi (general Gabriel Oprea, general (r) Onţanu, general de fotbal Iordănescu) sub motivul că sunt în ancheta Procuraturii Generale şi nu pot mărturisi mai mult. Asta chiar a înfuriat pe vorbitorii parlamentari ai puterii. Ţinta lor este să-i pedepsească pe cei nereprezentativi, cât şi pe vinovaţi, prin noua Comisie de Anchetă. Cu excepţia penalilor, pe care îi lasă Justiţiei.
Aici se rupe filmul. Legislativul îşi asumă competenţă judecătorească, de anchetă şi de sancţionare şi asupra persoanelor neparlamentare, sub legitimitatea că este „organul suprem” al statului, şi că la nivel de sistem al puterii politice este unicul organ de legiferare. Cum se sustrage colaborării cu Justiţia o demonstrează refuzul votării majorităţii pentru ridicarea imunităţii unor parlamentari – ceruţi de procuratori ca să fie anchetaţi şi cei probaţi, deferiţi justiţiei.
Fireşte, nu şi-i judecă ei, majoritatea, dar îi protejează ilegal; sunt rare cazurile când îi predau judecăţii pe colegii de partid. Aceasta este o practică a oricărui partid ajuns guvernamental, singur ori cu aliaţi. Este cea mai vizibilă formă a încălcării competenţelor, a marginaliza Justiţia, adăugând abuzul guvernelor în succesiune la practicarea Ordonanţelor de urgenţă. Va rămâne exemplu în istoria învăţământului juridic la disciplina Drept constituţional, Ordonanţa UG nr. 13/2017, cu privire la graţierea corupţilor din închisori şi din viaţa politică – cazul Dragnea şi funcţia de premier. A fost anulată de către protestele străzii.
Speranţa îndreptărilor ilegalităţilor şi a încălcării atribuţiilor de principiu şi competenţelor stabilite prin Constituţia în vigoare, este în unicul organ de drept şi fapt: Curtea Constituţională a României; prin constituirea şi desemnarea celor 9 judecători cu mandat pe 9 ani, şi schimbarea în trepte, conform art. 142 al Constituţiei.
Drepturile individuale, cetăţeneşti şi universale în înfăptuirea lor, depind de legala funcţionare a celor trei puteri în stat.
Teodor Tanco
