Probabil că, mulți dintre locuitorii Bistriței, frumosul și cochetul oraș de odinioară, s-au obișnuit deja cu tot felul de aberații marca Ovidu Crețu, care nu face altceva decât să-și pună în practică, pe banii contribuabililor desigur, halucinațiile nocturne generate de complexele și frustrările de care suferă.

De nouă ani de zile, sub logoreea „Bistrița Europeană”, „omul cu idei crețe” a transformat orașul într-un veșnic șantier ale cărui lucrări de proastă calitate, desenate din pixul lui verde și făcute după ureche, au produs și produc un disconfort major locuitorilor. Evident, unele dintre ele nu au nici o utilitate: pârtia de schi fără zăpadă, aquapark-ul unde o să aducă cu cisterna apă sărată de la Figa, podul cu coarne de peste râu care nu duce nicăieri, centrul intermodal ce va să vină peste liniile de cale ferată, voliera pentru veverițe, etc.

Am mai spus-o și o repet: agenda acestui personaj numit primar este total paralelă cu problemele orașului. Cu peste 150 de străzi nemodernizate (de pământ sau pietruite), cu sute de străzi vechi nereabilitate, sparte și cârpite mereu, cu zone întregi fără iluminat public, cu o dezvoltare urbană haotică în care în loc de respectarea legii s-a introdus conceptul de „intrare în legalitate”, cu milioane de euro cheltuiți anual pe „reparații investiționale”, cu o lipsă totală de viziune în ceea ce privește viitorul acestui oraș, Bistrița tinde în mod evident să se transforme într-un mare târg. De vară, de iarnă? Rămâne de văzut!

Nu mare mi-a fost mirarea, obișnuit fiind deja cu aberațiile primarului, când am văzut proiectul pentru pasajul pietonal peste Bulevardul Independenței (intersecția cu Panait Cerna). O hardughie de fierătanii, fără nici o noimă, fără nici un element estetic sau arhitectural, aruncată la întâmplare pe unul din puținele și frumoasele bulevarde ale orașului.

Până mai ieri se vorbea de acest proiect la intersecția cu strada Iosif Vulcan. Observăm însă că peste noapte hardughia a fost mutată cu 50 de metri mai sus, fără nici un argument, doar din dorința nestăvilită a individului de a-și etala puterea și din orgolii excesive. Ieri, în ședința Comisiei Economice, la întrebările pe care le-am pus vis-a-vis de datele care au stat la baza fundamentării deciziei de amplasare a mastodontului în acea locație, nu mi s-a putut răspunde clar, cu argumente sau cu informații relevante ci doar cu bâlbâieli și cu zâmbete în colțul gurii, pline de dispreț.

Nu o să mă refer aici la utilitatea acestui proiect inutil. Vreau să spun doar că din punct de vedere al esteticii urbane, orașul Bistrița a fost și continuă să fie mutilat iremediabil în ultimii ani, sub privirea și oblăduirea unui primar și a unui arhitect șef care nu au nici cea mai mica legătură cu urbanismul și frumosul. Nici măcar cu cel din mediul rural, cu atât mai puțin cu cel a unui oraș European așa cum se pretinde a fi. Bineînțeles, lucrurile acestea nu s-ar putea întâmpla fără votul unei majorități oarbe, indolente, meschine, care susține fără echivoc ideile „crețe” și aberante ale primarului.

Ideea de frumos care definește estetica urbană și care este un imperativ al orașelor moderne a dispărut complet în Bistrița. „Locuirea” se transformă pe zi ce trece în „locuință” iar urbanismul și urbanitatea sunt caracterizate de mediocritate, schilodire, kitsch. Stresul cotidian, aparent inofensiv, generat de haosul care ne înconjoară la fiecare pas, datorat unei administrații incompetente, servile și aservite conducătorului mult iubit Crețu, ne afectează pe toți chiar dacă nu ne dăm seama.

Inepțiile și monstruozitățile care tind să înlocuiască frumosul, decența și normalitatea în acest oraș, izvorăsc din crizele de autosuficiență, atotștiință și omnipotență ale unui personaj suferind de megalomanie. Toate aceste psihoze sunt contagioase și se transmit de la individ prin administrația infestată pe care o păstorește, la oraș. Cu toate că suntem într-o criză a vaccinurilor, trebuie găsit repede un vaccin pentru megalomanie și administrat celor suferinzi în doză de șoc. Altfel, riscăm o epidemie!

Și acest pasaj pietonal, ca multe alte inepții ale lui Crețu, se încadrează în categoria proiectelor megalomanice care costă și vor costa Bistrița, nu numai financiar ci mai ales estetic iar efectele acestor acțiuni sunt ireversibile.

 

Ioan Peteleu, consilier municipal PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.