Proiectele UDMR pentru care obţinuseră sprijin din partea PSD, printre care şi declararea zilei de 15 martie ca zi a comunităţii maghiare din România, au fost blocate astăzi în Parlament. UDMR a reacţionat imediat şi a anunţat că nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, decizie conturată ieri după voturile PSD în comisii şi scop pe care îl urmărea conducerea social-democraţilor pentru schimbarea premierului, informează Mediafax.
Potrivit sursei citate, factorul declanşator al răsturnării situaţiei a fost faptul că PSD şi UDMR nu au căzut la un acord cu privire la proiectul privind scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor pentru folosirea limbii materne în administraţie, iar comisiile au fost anulate.
Un alt proiect de lege aparţinând UDMR a fost retras marţi de pe ordinea de zi a plenului Senatului, actul normativ urmând să reglementeze finanţarea din fonduri publice a învăţământului superior confesional particular.
Din cauză că negocierile cu PSD nu au ajuns la rezultatul scontat, cei de la UDMR au decis să nu sprijine moţiunea de cenzură depusă de coaliţia de guvernământ.
„Colegii mei au votat să nu participăm la vot. Nu vom fi în sală, nu vom participa la moţiunea de cenzură„, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.