După ce în weekend 20 de şoferi au rămas fără permise de conducere, luni a venit rândul altor 13, pe care poliţiştii bistriţeni de la Rutieră i-au transformat în pietoni, iar trei s-au ales cu dosare penale. Unul dintre cei trei este minor şi, evident, nu poseda permis de conducere.
De asemenea, două certificate de înmatriculare au fost retrase şi au fost aplicate amenzi de peste 37.000 lei.
Polițiștii bistrițeni au desfășurat, luni, acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pe raza întregului județ.
Polițiștii rutieri au acționat pentru supravegherea și monitorizarea traficului rutier pe principalele drumuri din județ şi i-au sancţionat pe cei care au încălcat regulile de circulaţie.
De asemenea au fost folosite și autospeciale dotate cu aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
Potrivit IPJ BN, au fost aplicate 196 de sancţiuni contravenționale, ca urmare a încălcării normelor Oprivind circulaţia pe drumurile publice, în valoare totală de 37.045 lei.
Totodată au fost reținute 13 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare, pentru diverse abateri la regimul rutier. Trei conducători auto, s-au ales cu dosare penale.
Astfel, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au identificat în trafic un tânăr, de 17 ani, din localitate în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Nimigea de Sus, fără a deține permis de conducere.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul pe care îl conducea, nu este înmatriculat. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă de Secția 6 Poliție Rurală Năsăud, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
În aceeaşi zi, tot poliţiştii năsăudeni au oprit pentru control în trafic, un bărbat, de 38 ani, din localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, pe raza localității Telciu.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoutilitara figurează ca fiind radiată din circulație.
De asemenea, tot ieri, polițiști din cadrul Poliției orașului Sîngeorz-Băi au depistat în trafic un bărbat din comuna Pir, județul Satu Mare, în timp ce conducea o autoutilitară, pe raza orașului Sîngeorz-Băi, care figurează radiată din circulație.
Şi în cazul bărbatului din Telciu, dar şi în cazul celui s-au întocmit dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat.