Memorandumul prin care se va stabili modalitatea de returnare către cetățeni a contravalorii timbrului de mediu este în lucru și ar putea avea o variantă finală săptămâna viitoare, a declarat, joi, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.
‘Noi ne dorim să reparăm nedreptățile făcute vizavi de taxa de poluare sau pe anumite taxe care s-a demonstrat că au fost și ilegale. Întâi să luăm primul pas să ne derogăm de aceste nedreptăți și la ora actuală lucrăm la emiterea unui Memorandum, în Grupul de lucru format din angajații Ministerului Mediului, respectiv cei din Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Finanțelor pentru a termina cu partea de despăgubiri (…) În perioada următoare, după ce avem toate datele, o să ne putem gândi la o variantă (de înlocuire a taxei auto, n.r.), dar până atunci e important să reparăm nedreptățile făcute cetățeanului. Noi sperăm ca Memorandumul să fie gata poate chiar săptămâna viitoare. Eu am promis, încă de la bun început, că ne vom mișca repede’, a spus Gavrilescu.
Potrivit ministrului Mediului, înainte de se vorbi despre o altă taxă auto este nevoie de o analiză de impact, iar măsurile luate trebuie să ai aibă o notă de fundamentare serioasă pentru a nu greși. ‘Ulterior, pe viitor, după ce analizăm în primul rând câte mașini au intrat în România, ce motoare au etc. vom face o analiză. Eu consider că trebuie făcută, de fiecare dată, o analiză de impact, trebuie să vezi exact care este realitatea. Nu trebuie niciodată să iei niște măsuri fără să ai o notă de fundamentare foarte bună, astfel încât să nu se mai facă greșeli cum s-au făcut în anii precedenți. Dovadă că acum Guvernul acesta, PSD-ALDE, trebuie să plătească niște ilegalități, în primul rând, vizavi de a anumite taxe. De aceea, eu eu îi rog pe toți românii să mai aibă un pic de răbdare, pentru toate lucrurile, așa cum le-am promis, le facem în timpul pe care ni l-am dorit și pe l-am propus și pentru care am fost învestiți în funcțiile de miniștri și, bineînțeles, Guvernul României ca executiv’, a afirmat Grațiela Gavrilescu.
Ministerul Mediului a anunțat, în luna aprilie, că va elabora un Memorandum în care se va stabili modalitatea de returnare a timbrului de mediu către cei care au achitat această taxă, în urma analizelor ce vor fi efectuate de către specialiști în cadrul unui Grup de lucru. ‘Legat de timbrul de mediu, chiar ieri (marți, 11 aprilie 2017, n.r.) am vorbit cu domnul ministru al Finanțelor pentru a face un Grup de lucru, împreună cu dumnealor, astfel încât să putem să venim în Guvernul României cu un Memorandum, în urma analizei făcute și bineînțeles cu un plan de măsuri pertinent pentru perioada următoare. Cred că după ce o să facem analiza și o să știm exact la câte persoane trebuie să restituim în urma proceselor care au avut loc și au avut sentințe definitive, să vedem exact suma și numărul lor. Consider că trebuie să ținem cont foarte mult de hotărârile judecătorești, după care să vedem la câte persoane fizice trebuie să restituim această taxă și, bineînțeles, la câte persoane juridice. Vom prezenta, așadar, un astfel de plan în perioada următoare, este o prioritate pentru că trebuie să rezolvăm această problemă. Suma nu este mică’, a menționat Gavrilescu.
Referitor la înlocuirea timbrului de mediu cu un sistem de stickere colorate, în funcție de nivelul de poluare al autovehiculului, ministrul Mediului a precizat că nu va lua o decizie care ar avea repercursiuni asupra cetățenilor, iar situația trebuie analizată foarte bine. ‘La nivelul Ministerului Mediului se va face un Grup de lucru cu toți specialiștii în domeniu, astfel încât să găsim optimul pentru a rezolva această problemă și consider că nu trebuie să ne grăbim, ci trebuie să analizăm foarte bine situația. Să vedem ce au făcut și celelalte state din Europa. Ne vom mișca destul de repede, dar nu voi lua niciun fel de decizie care va avea repercursiuni asupra buzunarului cetățeanului’, a spus ministrul Mediului.
Trebuie restituite toate taxele platite in scopul sau pentru „mediu” ( cica )… indiferent cum s-au numit ele si care au fost platite doar pentru inmatriculatrea masinilor aduse din strainatate , de dupa Revolutie si pana in prezent , nu doar al celor care au fost numite expres ” pentru mediu sau poluare ” , asa este corect si cinstit fata de toata lumea . Acest lucru, ar trebui sa-l faca Statul Roman, din oficiu, fara ca oamenii sa mai umble prin Instantele de Judecata …
Daca tot se vrea o taxa pentru mediu, cu adevarat, atunci cel corect si mai efecient, este ca aceasta sa fie introdusa in combustibilii auto, pentru ca :
– indiferent ca masina este noua sau second, ca este noneuro sau „ultimul tip de euro”…
– indiferent ca masina este indigena sau din import ;
– indiferent ca masina va circula de regula pe drumul public ori pe camp ori prin interiorul intreprinderilor
– indiferent ca are tehnologie invechita sau foarte moderna…
toti vor polua functie de cat combustibili consuma , nu doar cei care circula pe drumurile publice .
Sa nu uitam ca din totalul masinilor care polueaza, cel mai numeros este cel care nu circula pe drumul public si de ce sa ” scape” de la aceasta taxa ? Ori toti… ori niciunul , asa este corect si doar asa, aceasta taxa, meerge pentru „mediu ” si nu pentru interesele partidelor aflate la guvernare , ca sa fim seriosi… ca pana in prezent, aceasta taxa a fost doar „deghizat” pentru „mediu”… si ea a fost in scopul de a inhiba importul de masini second din strainatate si care n-a dat nici un rezultat si nici nu va da nici in continuare, daca nu se va proceda astfel .
Nu trebuie restituit doar ” timbru de mediu ” … ci toate taxele platite la inmatricularea masinilor aduse din import , indiferent cum indelungul timpului i-a spus, ca scopul nu era pentru mediu ci efectiv erau taxe de inhibare a importurilor si de fortzare a romanilor sa-si cumpere masini noi si de aici din tzara- de la producatorii interni, ce mai tara-bara !
Ori se vor restitui toate aceste „taxe” ( vama, accize, taxa de orima inmatriculare, taxa de mediu sau de bocancii soferuluii sau de cum dracu i-o mai zice … ) la toata lumea inapoi, de la Revolutie incoace, ori la niciunul, ca vor fi mari nedreptati si nemultumirile nu se vor termina .