Un bărbat din Bretea este acuzat de braconaj, după ce, fără să aibă permis de vânătoare, în urmă cu doi ani ar fi capturat un căprior pe care l-a ţinut mai apoi în captivitate. Aceeaşi soartă o împărtăşeşte şi o femeie din Căianu Mic care, tot în 2015, a capturat, fără a avea permis de vânătoare, un pui de căprioară pe care l-a ţinut într-un ţarc amenajat în curtea locuinţei sale.
Potrivit IPJ BN, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au identificat, miercuri, un bărbat de 51 ani, din Bretea, bănuit că în cursul anului 2015, ar fi capturat din mediul silvic, un exemplar din specia căprior (mascul), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat în curtea unui imobil, din Bretea.
În momentul capturării, bărbatul nu deținea permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru specia respectivă.
De asemenea, la aceeași dată, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au mai identificat o femeie, de 26 ani, din Căianu Mic, bănuită că în cursul anului 2015 ar fi capturat din mediul silvic un exemplar din specia căprior (femelă), pe care l-a ținut în captivitate într-un țarc amenajat la locuința sa, fără a deține în acea perioadă permis de vânătoare și nici autorizație de vânătoare pentru această specie.
Exemplarele din specia căprior au fost predate gestionarului fondului cinegetic.
În ambele cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.
Bun… si daca intr-o zi gasesti in gradina casei un puiutz de caprior… abandonat … ( sau nu ) si nu mai vrea sa plece de acolo… ce vinovatie se poate retine proprietarilor gradinii… ? Nu scrie in lege ca n-ai voie nici sa „haituiesti ” animalele salbatice … ? Si la urma urmei, nu l-a tinut nici sa-l bata, nici sa-l ingrase si sa-l manance… ci efectiv l-a scutit si protejat de a deveni victima cainilor heberei, care l-ar fi ucis si mancat imediat . Prea restrictiva aceasta „lege” de rahat… in loc, din contra sa fie apreciata pozitiv aceasta atitudine de iubire si de protectie a acestor animale „dragalase” ( mai ales ) .
Ar trebui modificata legea in sensul, ca cine doreste sa ingrijeasca un astfel de animal, s-o poata face liber , benevol si legal oricand daca doreste si are posibilitate, numai sa nu chinuie animalul si sa-l tina in niste conditii necorespunzatoare infometandu-l … etc . etc. iar daca acesta doreste sa paraseasca „incaperea” … s-o poata face oricand …
Ar trebui ca atunci cand este cineva „identificat” a fi facut un astfel de gest de ocrotire si protectie, din contra felicitat si „pus in legalitate” din oficiu, cu emiterea unei „autorizatii de detinere si protectie animaliera ” … prin intermediul unei societati de administrare a fondului cinegetic din zona respetiva, fara ca imediat sa i se faca tot felul de dosare de-a s.ula… asa numai ca sa mai aiba un anume „politzai” inca un „batz” tras in „formidabila sa activitate politieneasca ” … prin care spera inc-o „macaroana ” pe umar .
Hai sa fim seriosi domnilor politisti si ocupati-va dvs de hoti, talhari, criminali, teroristi, trafic de droguri, arme, carne vie… si cate altele care aduca o grava atingere ordinii sociale si protectiei si securitatii nationale , nu va ocupati de „nimicuri ” de prost gust ! Braconajul este una si ocrotirea vanatului ( chiar si fara autorizatie ) este alta … Voi, imediat , POC >>> DOSAR PENAL pentru orice … asa ca sa va justificati ” ( in) activitatea ” ! Ar fi cazul sa va revizuiti activitatea si orientarea profesionala, pentru cauze cu adevarat antisociale si de real pericol social !