„Legea salarizării unitare e o lege extrem de importantă, o lege care face dreptate în acest domeniu, o lege care trebuie să fie discutată foarte mult şi dezbătută foarte mult. De aceea nu am pus niciun fel de presiune nici eu, nici altcineva pe cei care au lucrat la proiectul Legii salarizării unitare. Au fost discuţii cu sindicate, confederaţii sindicale, cu toţi partenerii sociali. (…) Cei de la Ministerul Muncii sunt aproape de linia de final pentru a prezenta public acest proiect al legii”, a declarat premierul Sorin Grindeanu, la România TV.
Întrebat dacă, la sugestia FMI, Executivul va amâna majorarea punctului de pensie, Grindeanu a precizat că în acest sens a fost dată deja o hotărâre, urmând ca de 1 iulie să ajungă la 1.000 lei.
Proiectul Legii salarizării în sectorul bugetar ar putea ajunge în Parlament săptămâna viitoare şi ar urma sa fie semnat de toţi parlamentarii PSD şi ALDE, au declarat pentru AGERPRES surse oficiale.
De asemenea, acestea au precizat că dezbaterile pe acest proiect de lege vor avea loc la Parlament.
Pe de altă parte, liderul Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, susţine că proiectul ar putea fi pus spre consultare pe pagina de internet a Ministerului Muncii la jumătatea lunii aprilie. Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a afirmat că a văzut miercuri grilele de salarizare, dar fără text, însă acestea pot primi orice interpretare.
Discuţiile pe marginea salarizării unitare au demarat la începutul acestei luni.
Într-un interviu acordat AGERPRES în luna februarie, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, afirma că Legea salarizării unitare ar putea fi trimisă direct Parlamentului şi asumată de coaliţia majoritară.
„Există varianta să se transmită direct Parlamentului, printr-un proiect de lege al parlamentarilor, adică ea să fie asumată de coaliţia majoritară. Deocamdată nu am luat în discuţie acest lucru, dar este foarte clar că trebuie mai mult timp pentru dezbaterea în Parlamentul României. Cert este că termenul de adoptare va trebui să fie 1 iulie”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu potrivit EVZ.ro