Anul acesta, Poliția Română aniversează împlinirea a 195 de ani de atestare documentară, prilej cu care au fost decernate premiile „Poliţistul anului” – ediţia 2017.
Județul Bistrița-Năsăud se numără printre puținele din țară ce au avut polițiști nominalizați la categoriile din cadrul evenimentului. Potrivit celor de la Poliția Română, premiile sunt acordate în semn de apreciere pentru rezultatele deosebite obţinute în activitate, pe parcursul anului 2016, și sunt împărțite în 5 domenii specifice muncii de poliție la care se adaugă un premiu special.
Astfel, la categoria ,,ordine şi siguranţă publică” a fost desemnat câștigător subcomisarul de poliție Ujica Petru – Daniel, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Brașov. La data de 18 august 2016, în urma activităţilor investigative desfăşurate de polițist, au fost indisponibilizate 38 de vagoane cu material lemnos, fără documente legale.
Câștigătorul categoriei ,,investigarea şi combaterea criminalităţii” a fost desemnat comisarul-șef de poliție Andreica Paul –Leon, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița – Năsăud. În anul 2016, deși a fost împușcat în braț pe parcursul misiunii, polițistul a reușit localizarea şi prinderea unui infractor violent, autorul unei tâlhării armate.
Câștigător la categoria ,,combaterea criminalităţii organizate” a fost desemnat un polițist din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate. Acesta s-a remarcat în instrumentarea unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 13.500.000 de euro.
La categoria ,,suport operativ” câștigător a fost desemnat agentul șef adjunct de poliție Apetrei Emanuel. Poliţistul este unul dintre cei mai buni specialiști în domeniul examinării imaginilor şi înregistrărilor video de tip ,,recunoaștere facială”, având un rol important în asigurarea materialului probator într-un volum impresionant de cauze.
Câștigătorul categoriei ,,suport misiuni și activități” a fost desemnat Direcția Management Resurse Umane. Unitatea a gestionat în mod eficient situația rezultată din pensionarea unui număr însemnat de polițiști, specialiștii acesteia asigurând desfășurarea în condiții de legalitate, transparență și echidistanță a concursurilor de încadrare de personal.
Premiul Special a fost acordat Direcției de Combatere Criminalității Organizate, care a realizat cea mai mare captură de droguri înregistrată în România, respectiv 2,6 tone de cocaină brută, disimulată în podeaua a 4 containere trimise din Columbia, cu destinație finală Olanda. În urma operaţiunii au fost arestate 6 persoane, inclusiv organizatorul, şi au fost confiscați 1.500.000 de euro.