În primii șapte ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România a cheltuit din fondurile comunitare puse la dispoziție mai puțin de 80%, rămânând necheltuită suma de aproape 4 miliarde de euro, arată Sorin Ioniță, președinte Expert Forum, într-o analiză publicată pe blogul său.
Analiza publicată de Sorin Ioniță:
„Un euro din cinci nu l-am putut folosi, deşi perioada de cheltuire a fost lungită şi a ajuns de fapt la 10 ani”, spune Sorin Ioniță.
În primii 7 ani în UE România a lăsat pe masă necheltuiţi aproape 4 miliarde euro din cât i s-a dat, adică peste 20%. Un euro din cinci nu l-am putut folosi, deşi perioada de cheltuire a fost lungită şi a ajuns de fapt la 10 ani.
Cel mai prost cheltuitor a fost desigur Min Transporturilor, care a abandonat 25% din suma primită, dar nici Min mediului nu stă mult mai bine. Cu alte cuvinte, nu ne interesează să facem infrastructura mare pe bani UE, la noi lui Dumnezeu îi plac lucrurile mici şi din lemn, preferabil pe bani de la buget alocaţi primăriilor.
De asemenea, cea mai proastă calitate a cheltuirii a fost la banii soft, adică resurse umane, adică traininguri şi alte vrăjeli sindicale, unde s-a mers atât de prost încât plăţile au fost suspendate din când în când ca avertisment, de unde şi rata mică de absorbţie. Suntem campioni în Europa la asta: n-am reuşit să ne cheltuim banii nici pe traininguri şi recalificări, deşi aici nu trebuie nici studii de fezabilitate, nici avize de mediu.
Iar la Competitivitate, care stă mai bine, noroc cu proiectele absorbite de Ghiţă, care era într-adevăr deosebit de competitiv.
Cifrele sunt oficiale la sfârşit de ianuarie 2017, când se promisese de guvern o situaţie finală. Însă m-am săturat să aştept să tot tragă ei de timp, cred că trebuie să pornim acum o dezbatere pe ce e de învăţat din pierderea celor 4 miliarde – preţul unei autostrăzi. Oricum pare că guvernul şi majoritatea parlamentară au cu totul alte urgenţe lunile astea, sau poate anii ăştia.