„Proiectul Fondului Suveran de Dezvoltare si Investitii” se intituleaza documentul intocmit de Ministerul Economiei, care urmeaza sa fie discutat in zilele urmatoare cu reprezentantii Comisiei Europene, informeaza miercuri Hotnews.
Ministrul Mihai Tudose a explicat că vor fi investiții publice în fabrici și uzine noi, dar și în alt tip de unități, cum ar fi centrele de colectare a legumelor, care apoi vor fi privatizate.
Concret, vor fi vândute participații de câte 49 la sută din noile investiții iar statul va rămâne acționar majoritar. Ministrul susține că tot profitul obținut de fond va fi reinvestit, scopul fiind reindustrializarea României.
Ministrul Tudose consideră că, înainte de a fi pus proiectul în dezbatere publică, el trebuie discutat cu reprezentanții Comisiei Europene.
Va fi elaborat un proiect de lege care se va afla în dezbatere publică, iar apoi va fi avizat de către Guvern, înainte să ajungă în Parlament.
Sursa: Romanialibera.ro