Procurorii DNA au trimis, vineri, în judecată 13 persoane, care sunt acuzate de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu,fapte comise în anul 2006. Dintre cei trimişi în judecată, 12 au fost membri ai Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Forestiere Vrancea, iar unul consilier juridic în cadrul Serviciului verificarea legalității actelor din Prefectura Vrancea.

 

 

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:

DIACONU EMILIAN, MANOLACHE LIVIU IULIAN, MIRCEA DRAGOȘ VALENTIN, MURGU COSTICĂ FLORIN și DUMITRACHE LAURENȚIU, la data faptelor membri ai Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Forestiere Vrancea cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

PĂVĂLOAIE MIHAELA, DUȘU DIANA ANGELA, FLENCHEA MIOARA, BUNGHEZ DANIEL, POPA VALENTIN, LEPĂDATU FĂNEL și OLARU DANIELA, la data faptelor membri ai Comisiei Județene pentru Stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor forestiere Vrancea, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

FURTUNĂ GABI, la data faptelor consilier juridic în cadrul Serviciului verificarea legalității actelor, a aplicării actelor administrative și contencios administrativ din Instituția Prefectului jud. Vrancea și membru al Grupului de lucru de pe lângă Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Vrancea, cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, în datele de 22.06.2006 respectiv 18.10.2006, inculpații menționați mai sus, cu intenție, și-au încălcat atribuțiile de serviciu, în sensul că, în contextul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, aceștia nu au verificat legalitatea propunerilor înaintate de Comisiile locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din cadrul primăriilor comunelor Străoane, Răcoasa și Țifești, județul Vrancea, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora.
Ca urmare a acestei conduite, prefectul județului Vrancea a emis două hotărâri de validare a reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafața totală de 500 ha pădure care, la scurt timp, a și fost vândută de proprietar cu suma totală de 1.350.000 lei.
„Acest lucru a fost posibil în condițiile în care persoana care solicita reconstituirea dreptului de proprietate nu a dovedit calitatea de proprietar expropriat (cererile au fost formulate pentru suprafețe de pădure diferite, după autori diferiți și cu vocație succesorală diferită și nici nu au fost depuse la dosar documente doveditoare ale amplasamentelor suprafețelor de teren), precizează anchetatorii.

Direcția Silvică Vrancea a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 13.834.235 lei (aproximativ 3 milioane euro).

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Diaconu Emilian, Manolache Liviu Iulian, Mircea Dragoș Valentin, Murgu Costică Florin, Dumitrache Laurențiu, Păvăloaie Mihaela, Dușu Diana Angela, Flenchea Mioara, Popa Valentin, Lepădatu Fănel și Olaru Daniela.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brăila, cu propunere de a se menține măsura asigurătorie dispusă în cauză și de a se desființa titlurile de proprietate și hotărârile prefectului, în vederea restabilirii situației anterioare.

 

1 COMENTARIU

  1. OHOOOO !Numai acuma va sesizati dragi prieteni de la DNA. Sa vedem putin cum stam si cu arabilul si cu intavilanul unde primari, consilieri, notari, samsari si-au facut de cap. Personal cred ca se impune urgent ca niste comisii formate doar din PROCURORI sa i-a la puricit toate dosarele si TITLURILE de PROPRIETATE si sa le studieze acolo unde exista suspiciuni. Chiar daca dureaza 100 de ani, trebuie facuta DREPTATE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.