Ministerul Afacerilor Externe raspunde afirmatiilor lui Teodor Baconschi, potrivit caruia amanarea vizitei sefului diplomatiei franceze, Laurent Fabius, este cauzata de izolarea internationala a Romaniei cautata de USL.

"La data de 3 august 2012, MAE francez a anuntat MAE roman ca ministrul Laurent Fabius nu mai poate fi prezent la data de 3 septembrie 2012 la Bucuresti, la Reuniunea Anuala a Diplomatiei Romane (RADR), avand in vedere un alt angajament pe care ministrul francez il are in plan extern, astfel ca vizita a fost amanata din ratiuni obiective. (…) Totodata, precizam ca nu a existat o confirmare scrisa a participarii oficialului francez la RADR, fiind exprimat doar un acord verbal de principiu", se arata intr-o precizare a MAE transmisa astazi, la solicitarea Mediafax.

"Ideile insinuate de domnul Teodor Baconschi reprezinta o dezinformare a opiniei publice", afirma MAE.

MAE reaminteste ca ministrul Titus Corlatean a avut avut joi, 23 august, "o convorbire telefonica fructuoasa, desfasurata in termeni extrem de amicali, cu omologul francez privind decizia Guvernului de la Paris de relaxare a conditiilor de acces pe piata muncii pentru cetatenii din Romania si Bulgaria si masurile luate de autoritatile de la Paris vizand integrarea sociala a cetatenilor de origine roma".

De asemenea, MAE evidentiaza in pozitia mentionata ca ministrul Corlatean "ar urma sa aiba cu omologul francez si o intrevedere in marja reuniunii Gymnich, care se va desfasura in Cipru, in perioada 7-8 septembrie 2012".
Sursa: bzi.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.