Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica s-a dezlănţuit în direct la România TV. După ce adjunctul SRI, Florian Coldea, a fost suspendat din funcţie după ce a Sebastian Ghiţă a făcut publice dezvăluiri despre relaţia lor de prietenie, Bica a dat totul pe faţă.

 

„Îi urez succes domnului Coldea. Să văd cum scapă din asta. Domnul Coldea să plece cum am plecat eu. Să meargă în acelaşi loc ca mine. Cred că domnul Coldea trebuia să demisioneze din 2015 când o persoană care a deţinut o funcţie publică şi una care era pe acolo a ieşit şi l-a denunţat. Mă refer la denunţul doamnei Udrea şi la ceea ce am spus eu.

O aştept pe doamna Macovei să iasă public şi să ia poziţie faţă de pozele cu via ale doamnei Kovesi, faţă de excursiile lui Florian Coldea cu Sebastian Ghiţă. Eu vreau să merg la puşcărie cu doamna Kovesi sau cu domnul Coldea sau să stau în funcţie ca doamna Kovesi şi ca domnul Coldea.”, a tunat Bica la emisiunea lui Victor Ciutacu de la RTV.

Alina Bica ştie cum ar putea Coldea să scape de acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă. ” Cu certitudine a fost văzut pe aeroport domnul Coldea atunci când a plecat cu domnul Ghiţă. Coldea poate proba că a plătit el doar dacă apare prin transfer bancar numele său, sau voucher şi extras de cont sau chitanţa dacă s-a făcut plată în numerar. Dacă a fost o plată în cash, trebuia să fie sesizat Oficiul de Spălare a Banilor. Pe toate trebuie să apară numele dânsului. Eu am chitanţe că am fost pe banii mei la Paris. Am toate facturile.”, a mai spus Bica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.