Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) va merge la Cotroceni cu o propunere comună cu Partidul Social Democrat (PSD) pentru funcția de prim-ministru, a declarat, vineri, copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

 

Întrebat dacă a discutat cu liderii PSD numele de premier cu care vor merge la Cotroceni, Tăriceanu a răspuns: „Nu. În momentul în care vom merge la Cotroceni, vom merge cu o propunere comună”. Tăriceanu a mai adăugat că „numai o conjunctură aparte” ar justifica ideea ca ALDE să insiste cu propunerea ca el să fie premier. Potrivit acestuia, viitorii miniștri vor fi politici și răspunderea politică o poartă partidul care promovează oamenii și programul de guvernare.

„O diferență esențială între ceea ce este acum Guvern de tehnocrați și ceea ce este un Guvern politic. Sigur că miniștrii vor fi politici, dar, până la urmă, răspunderea politică pentru politicile publice o poartă și partidul care promovează oamenii și programul de guvernare”, a subliniat Tăriceanu. Acesta a arătat că ALDE și PSD sunt în negocierea programului de guvernare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.