Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat joi că ancheta în dosarul ‘Hexi Pharma’ va fi terminată până la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2017.
„Acest dosar este în faza de finalizare și vom avea o soluție probabil până la sfârșitul anului sau în primele zile ale anului următor”, a declarat Lazăr înainte de ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
În luna august, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că rezultatele testelor de eficacitate efectuate până în prezent la dezinfectanții Hexi Pharma sunt variate, fiind în derulare o altă serie de teste, iar o evaluare de ansamblu și lămuritoare a situației se va putea face numai la finalizarea tuturor verificărilor dispuse în acest sens.
„Până în acest stadiu al anchetei, în baza actelor de urmărire penală dispuse de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică în cauza mai sus menționată, au fost efectuate o serie de acte procedurale, precum audieri de persoane, ridicări de acte și probe, efectuarea unor constatări asupra produselor Hexi Pharma, respectiv a unor teste atât asupra concentrației substanțelor active, cât și teste privind eficacitatea microbiologică. Rezultatele testelor de eficacitate efectuate până în prezent sunt variate. Având în vedere că este în curs de efectuare o altă serie de teste de microbiologie, de eficacitate, în vederea verificării tuturor dezinfectanților ce fac obiectul cauzei, numai la finalizarea tuturor constatărilor dispuse se va putea face o evaluare de ansamblu a situației de fapt care să fie lămuritoare”, se arată într-un comunicat transmis în 25 august de către PÎCCJ.
Potrivit sursei citate, efectuarea testelor presupune alocarea unor sume importante de către Ministerul Public, iar pentru unele tipuri de teste de eficacitate care nu pot fi efectuate în România s-a apelat la un laborator acreditat dintr-un alt stat al Uniunii Europene.
„Astfel, soluția ce va fi dispusă în cauză de către procurori va avea în vedere atât rezultatele testelor și probele administrate până în prezent, cât și pe cele aflate în curs de derulare, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală, pe parcursul urmăririi penale, procurorii administrează probele atât în acuzare, cât și în apărare. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză”, se preciza în comunicatul menționat.
AGERPRES