Aproape 300 de brazi au fost confiscați, marți, de jandarmii si polițiștii bistrițeni în urma unor controale efectuate în Piața Decebal. Oamenii legii au verificat dacă brazii expuși spre vânzare sunt însoțiți de documentele legale.

Totodată, polițiștii și jandarmii au aplicat amenzi în valoare totală de 20.000 lei. Printre cei amendați se află și Administrația Pieței Decebal.

 

 

Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa şi cadre al Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, au organizat, marți, o acţiune punctuală pe linia comercializării brazilor pentru Crăciun, acţiune la care au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud şi lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Bistriţa.

Acţiunea a avut loc în Piaţa Decebal şi a fost verificată legalitatea expunerii spre vânzare a brazilor. Jandarmii şi poliţiştii au constatat că brazii au fost expuşi în piaţă fără a exista o autorizaţie specială în acest sens.

„Jandarmii au aplicat sancţiuni în valoare de 10.000 de lei, (două amenzi a câte 5.000 de lei), pentru comercializarea brazilor în locuri neautorizate, în conformitate cu prevederile legii 171 din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 20, lit. d, fiind confiscaţi 46 de brazi.

Poliţiştii au aplicat sancţiuni de 10.000 de lei, (două amenzi a câte 5.000 de lei) şi două avertismente scrise. Astfel, administraţia pieţei a fost sancţionată cu 5.000 de lei, pentru permiterea comercializării pomilor de Crăciun în piaţa neautorizată conform normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, în vigoare; (art. 21, lit. a) iar comercianţii au fost sancţionaţi pentru comercializarea brazilor în locuri neautorizate şi  pentru primire, expediere şi depozitarea pomilor de Crăciun, în conformitate cu prevederile legii 171 din 2010 actualizată, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, art. 20, lit. d, respectiv art. 19, lit. b”. se precizează într-un comunicat al IJJ BN.

Totodată, pe lângă cei 46 de brazi confiscați de jandarmi, poliţiştii au confiscat încă 219 brazi, existenţi în documente, din care 30 erau expuşi în piaţă spre comercializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.