UPDATE 14:20 : Președintele PNL, Alina Goghiu a anunțat într-o scurtă declarație de presă ca și-a depus mandantul de președinte al partidului. Se așteaptă convocarea Convenției Naționale de către Biroul Politic Național pentru marți, ora 12:00.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Atmosferă tensionată în sânul Partidului Național Liberal, la nici 24 de ore după închiderea urnelor de vot și apariția rezultatelor în alegerile parlamentare de duminică, 11 decembrie. Senatorul PNL de Bistrița-Năsăud, Dorin Dobra, cere demisia colectivă a întregii conduceri a PNL, adică a Biroului Politic Naţiona.
„În astfel de momente, se pleacă de la premise corecte.
1. Crin Antonescu și-a dat demisia pentru că nu am obținut 20% singuri. La Cameră am coborât simbolic sub 20%. DEMISIA TREBUIE SĂ FIE UNA COLECTIVĂ!
2. Scorul de ieri este scorul pe care înainte de fuziune îl făceam, sau măcar îl vizam, separați pe PNL și PDL. E timpul discuțiilor oneste!
Dacă vrem ca PNL să mai fie vector politic pe viitor, trebuie făcute lucruri mari, cu oameni mari ACUM!”, spune senatorul liberal, într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook, făcută în urmă cu o oră.
La ora 14:15 este așteptată o declarație publică a liderului PNL, Alina Gorghiu, în urma ședinței conducerii naționale a partidului de astăzi.
Exemplul personal ar fi cel mai bun ! Deci ar trebui să demisioneze toți, dar primul trebuia să fie senatorul Dorin Dobra ! Mai ales că, nepricepându-se să facă legi, a introdus apa în cartierul Slătinița. După cum susține delegatul sătesc Pop a promis înainte de a fi ales și atât…Nici nu era de competența lui !