Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată marţi de ÎCCJ la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

În acelaşi dosar, fostul ministru Adriean Videanu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit deciziei instanţei supreme, Alina Bica a fost condamnată la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea unei infracţiuni de favorizarea făptuitorului şi a fost achitată pentru două infracţiuni de abuz în serviciu şi o alta de favorizarea făptuitorului.

Din pedeapsa de 4 ani, se va scădea perioada în care Alina Bica a stat în arest preventiv, şi anume din ianuarie până în 15 iunie 2015.

Decizia nu e definitivă.

”Cred că mă mai apuc să fac o dată Facultatea de Drept! Sunt uimită și sunt șocată. Nu există favorizarea infractorului legată de Adriean Videanu. Dosarul lui Videanu a pornit la cererea mea. Totul a pornit la ordinul meu. Nu înțeleg decizia. Sunt dezamăgită de soluție. Eu nu am săvârșit fapte. Mi-au furat viața și și-au bătut joc de mine. Nu am parte de dreptatea care rezultă. M-au târâit în cătușe, m-au făcut infractoarea României, mi-au înscenat dosarul cu Tender.

Sper ca în apel lucrurile să fie mai clare și să conving că ceea ce a constatat instanța de fond nu e așa. Cel mai tare mă doare, când am fost arestată a doua oară, că au prezentat un denunț al lui Tender în care spunea că mi-a dat câte și mai câte. El a spus, apoi, în ședință de judecată, că nu mi-a dat niciodată nimic și că nu am cerut nimic.

 

Adică eu pornesc o anchetă împotriva lui Videanu și apoi îl favorizez? Sunt lipsită de discernământ? Dacă voiam să îl favorizez, nu începeam ancheta la DIICOT”, a spus Alina Bica la Antena 3, la emisiunea ”100 de minute”, realizată de Alessandra Stoicescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.