Jandarmii bistriţeni au depistat în curtea unui localnic de pe raza localităţii Nuşeni un pui de căprioară pe care acesta îl deţinea ilegal, conform prevedelilor legale în vigoare, transmite Inspectoratul Județean de Jandarmi „Gelu Voievod” Bistrița-Năsăud.

Bărbatul, de 41 de ani, spune că la începutul lunii septembrie se afla la cules de ciuperci în pădurea din apropiere şi a zărit puiul zăcând în iarbă. Având în vedere faptul că în zonă se află mulţi câini a ales să îl ducă acasă cu scopul de a-l proteja, neştiind că încalcă vreo prevedere legală. Tot el a mai declarat că nu a vrut decât să salveze puiul de doar 2-3 săptămâni, după care să îl redea mediului sălbatic.

Jandarmii i-au explicat bărbatului că fapta de a deţine căprioara în mod neautorizat în captivitate, fără anunţarea autorităţilor, în conformitate cu prevederile Legii 407 din 2006, cu modificările şi completările ulterioare, art. 23, alin. 1, lit. f constituie contravenţie şi se sancţionează conform art. 48, alin 1, lit. c, cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei”.

Exemplarul de căprioară a fost ridicat din captivitate, conform procedurilor legale în vigoare de către un reprezentant al Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Bistrița-Năsăud, iar bărbatul în cauză a fost sancţionat cu avertisment scris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.