Premierul Emil Boc (CS) face o declaratie de presa, dupa intalnirea cu reprezentantii sindicatelor, la Ministerul Finantelor din Bucuresti, joi, 20 mai 2010. OCTAV GANEA / MEDIAFAX FOTO
Împrumutul luat de România de la FMI în 2009 a intrat în vizorul DNA. Asta după ce procurorii au fost sesizaţi pentru posibile fapte de corupţie.  Au fost făcute 270 de sesizări la DNA ce privesc acordurile semnate cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.În plângeri sunt indicate şi persoanele care ar fi responsabile pentru prejudicierea României: este vorba de Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu, Lucian Croitoru și alții.

 

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a constituit un dosar penal referitor la împrumutul pe care ţara noastră l-a luat de la instituţiile internaţionale în anul 2009, potrivit unui răspuns al DNA la o sesizare făcută în luna august de o persoană fizică.

Reprezentanţii DNA au explicat că un dosar penal se constituie în urma unor verificări preliminarii care urmăresc să constate dacă faptele reclamate sunt suficiente pentru a fi întocmit dosar penal la DNA, potrivit Bursa.ro

 

Dacă nu s-ar fi dovedit acest lucru, atunci procurorii ar fi concluzionat că respectiva speţă nu este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ne-au mai spus sursele citate, adăugând că, în continuare, vor fi făcute verificări pentru a se decide dacă partea reclamată trebuie pusă sub acuzare sau dacă se impune clasarea cazului.
„Constituirea unui dosar penal nu înseamnă că vinovăţia este dovedită, dar este un pas care deja a fost făcut pentru decelarea acestui aspect”, au conchis reprezentanţii DNA.

Conform surselor citate, la DNA au fost depuse 270 de sesizări pe această speţă.

Sesizările urmăresc investigarea împrejurărilor în care România a încheiat acordurile cu creditorii externi, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a modului în care au fost folosite împrumuturile de la aceste instituţii, în condiţiile în care, în alte state europene au fost lansate investigaţii, inclusiv de natură penală împotriva conducerii băncilor centrale.
Reclamanţii cer dispunerea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi constituire a unui grup infracţional organizat. Petenţii mai solicită DNA să aibă în vedere, în această speţă, şi prevederile legii privind siguranţa naţională a României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.