Şeful Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, riscă să se aleagă cu o plângere penală pe numele său, dacă va trimite la promulgare legea de adoptare a ordonanţei privind majorarea salariilor. Avertismentul vine de la deputatul Remus Cernea, care, într-o scrisoare deschisă, susţine că legea a fost adoptată  prin fraudarea votului.

 

Potrivit stiripesurse.ro, Cernea susţine că, întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului, îşi rezervă dreptul de a depune o plângere penală împotriva lui Florin Iordache şi a celorlalţi responsabili de la prezidiu din timpul şedinţei, pentru abuz în serviciu şi „încălcarea în literă şi spirit a Regulamentului Camerei Deputaţilor”.

În cauză este vorba nu doar de legea de adoptare a ordonanţei privind majorarea salariilor, ci şi de alte legi aflate pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor şi care au fost adoptate sau respinse cu toate că a fost lipsă de cvorum, susţine Cernea.

În cadrul ședinței de plen din 7 noiembrie 2016 am atras atentia în repetate rânduri de la microfon că nu există cvorumul necesar de vot prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților. Ar fi trebuit să constatați lipsa cvorumului si să suspendați ședința. Faptul că ședința a continuat fără cvorum iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă care trebuie reparată ! Din punctul meu de vedere a fost un moment clar de abuz în serviciu pentru care trebuie asumată o responsabilitate atât politică, însă și de ordin penal.

Am și solicitat de la microfon, la începutul ședinței, ca un lider de grup să ceară verificarea cvorumului prin apel nominal. Atunci când din partea PNL a fost formulată o astfel de solicitare, ea nu ar mai fi trebuit supusă la vot pentru că, în cazul în care se petrece un abuz al unei conjuncturale majorități cu privire la modul fraudulos în care se numără voturile sau cu privire la lipsa cvorumului, mereu acea majoritate abuzivă va respinge o cerere de verificare a cvorumului !”, precizează Remus Cernea în scrisoarea deschisă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.