Horaţiu Bălăjan şi Ioan Deneş, cei doi pădurari care au fost victimele unei anchete condusă de procurorul Felix Coman, îşi recuperează libertatea. Recent, Deneş a obţinut o victorie în instanţă şi se poate întoarce la muncă la Ocolul Silvic, în cantonul la care fusese repartizat înainte de declanşarea anchetei. Însă fiul primarului din Dumitra, Horaţiu Bălajan, nu a fost la fel de norocos.

 

Gazeta de Bistriţa a dezvăluit în luna septembrie ce urmări au avut percheziţiile făcute sub tutela procurorului Felix Coman. Anchetatorul a început să construiască un rechizitoriu împotriva pădurarului Ioan Deneş şi a colegului său, Horaţiu Bălăjan – fiul primarului din Dumitra Gheorghe Bălăjan.

În ochii procurorului Coman, cei doi ar fi primit mită pentru a lăsa anumite persoane să taie lemne în cantoanele de care răspundeau.

 

În iunie a început ”prăpădul”

La sfârşitul lunii iunie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa a comandat percheziţii multiple în comuna Dumitra, în special la fiul primarului, Horaţiu Bălăjan şi la colegul său de la Ocolul Silvic Valea Şieului, Ioan Deneş, reuşind sa îi reţină pe aceştia pentru 24 de ore.

Surse apropiate anchetei susţin că procurorul Felix Coman, însoţit de un martor-denunţător sub acoperire, au bătut la pas pădurile din zona Dumitrei şi au notat toate cioatele de lemn existente ca fiind tăieri ilegale. După mintea lor, fără un expert, au estimat că Bălăjan şi Deneş au adus creat un prejudiciu de aproape un miliard de lei vechi, însemnând, potrivit rechizitoriului tăieri ilegale de pe urma cărora inculpaţii ar fi primit sume de bani la negru.

Astfel că, pe rolul Tribunalului Bistriţa au apărut două propuneri de măsuri preventive luate la adresa celor doi. Coman i-a pus sub control judiciar pe cei doi inculpaţi, interzicându-le să îşi exercite atribuţiile din fişa postului.

 

Schimbaţi-vă profesia

Conform legii, singura măsură pe care o poate dispune procurorul pe perioada urmării penale este cea a controlului judiciar. Arestul preventiv şi arestul la domiciliu pot fi propuse de anchetator doar în faţa unei instanţe de judecată, în speţă, Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Însă pentru ca acest lucru să se întâmple, procurorul de caz trebuie să depună la cererea respectivă probe atât de solide încât judecătorul să decidă dacă îi admite sau respinge propunerea de măsură preventivă.

În cazul lui Bălăjan şi Deneş, Felix Coman a dispus trimiterea acestora în control judiciar, prelungind durata măsurii odată la 30 de zile.

Sub această măsură preventivă, ca şi în alte dosare, Coman le-a interzis celor doi să mai lucreze în cantoanele lor respectiv  nr. 19 Dumitra şi nr. 20 Tărpiu, ambele aparţinând Ocolului Silvic Bistriţa. Cu alte cuvinte, cei doi se aflau în libertate, dar fără a beneficia de dreptul la muncă.

 

Deneş a contestat şi a câştigat

Având în vedere că acea măsură a controlului judiciar îi punea în pericol obţinerea veniturilor prin muncă, Ioan Deneş a formulat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud o contestaţie împotriva ordonanţei dată de Felix Coman.

Astfel că, marţi, 18 octombrie, judecătorul a decis să îi admită cererea şi să revoce acea parte din măsura controlului judiciar, ce îi interzicea să se întoarcă la muncă.

„ În baza art. 213 alin. 6/1 Cod procedură penală rap. la art. 242 alin. 4/2 Cod procedură penală: Admite în parte plângerea formulată de inculpatul Deneş Ioan împotriva Ordonanţei emise de procuror la data de 10 octombrie 2016 în dosarul nr. 31/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi în consecinţă: -modifică obligaţiile asociate măsurii controlului judiciar luată faţă de inculpatul Deneş Ioan  prin Ordonanţa din 22.06.2016 şi ulterior prelungită prin Ordonanţa din 22 august 2016, ambele emise de procuror în dosarul nr. 31/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în sensul înlăturării interdicţiei impuse acestuia de a exercita profesia de pădurar în cantoanele silvice nr. 19 Dumitra şi nr. 20 Tărpiu, ambele aparţinând Ocolului Silvic Bistriţa. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.”, decide judecătorul de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

Bălăjan fără noroc

Şi băiatul primarului din Dumitra a contestat măsura luată de Coman Felix, însă aparent ”inculpatul” e prea valoros, astfel că instanţa a decis să îi respingă plângerea.

„În baza dispoziţiilor art. 213 Cod de procedură penală, Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul-inculpat Bălăjan  Horaţiu. împotriva Ordonanţei de prelungire a măsurii preventive a controlului judiciar, din data de 22.08.2016, emisă de procuror în dosarul nr. 31/P/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Obligă petentul-inculpat la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Definitivă”, decide judecătorul.

Sursele din zonă spun că procurorului i s-ar fi pus pata pe familia primarului, de acolo provenind şi ancheta împotriva lui Horaţiu Bălăjan.

tribunalul-bistrita

Ghicim în horoscop, presupunem că-s corupţi

”Expertiza profesionistă” efectuată de procurorul Coman arăta un prejudiciu de un miliard de lei. Astfel că somată să efectueze şi ea o evaluare a prejudiciului, Garda Forestieră a descoperit cu nu existau bonuri înregistrate în Sumal, doar de aproximativ 400 de lei. Adică pentru toate cioatele notate de Coman şi al său martor sub acoperire, exista documentaţie ce justifica tăierile.

Problema include şi stenogramele în care cei doi inculpaţi vorbesc despre sume de bani cu diferite persoane ce au luat lemne din pădurile aflate în subordinea lor.

Astfel că, fără a face verificări ulterioare, Coman a dedus dintr-o conversaţie de tipul ”Ai banii? Hai să îţi dau lemnele” că cei doi pădurari vindeau ilegal lemne din pădure şi tolerau tăierile neavizate.

În fapt, conform legii, cei doi inculpaţi deţineau bonuri pe baza cărora cetăţenii din comună puteau să cumpere lemne de foc pentru locuinţele proprii. Ca să se efectueze o tăiere legală, oamenii trebuiau să cumpere bonuri de la Ocolul Silvic Valea Şieului, la tarifele stabilite de Consiliul Local al Unităţii Teritorial Administrative pe care se afla pădurea şi în baza acestora li se permitea, în funcţie de plată să taie un anumit număr de metri cubi de lemn.

Reprezentantul Ocolului încasa banii şi îi înregistra mai departe în contabilitate, pentru ca în caz de control să justifice care este situaţia pădurii.

Motiv pentru care, atunci când cei de la Garda Forestieră la solicitarea instanţei au controlat cantoanele în care erau desemnaţi ca responsabili Deneş şi Bălăjan, au verificat şi înregistrările în contabilitate efectuate de aceştia şi a reieşit că doar pentru lemne în valoare de 400 de lei nu existau documente justificative. Şi nici aceşti bani nu îi pot imputa inculpaţilor pentru că, cel mai probabil furturile s-au efectuat după ce aceştia nu am mai avut voie să activeze în acele cantoane.

 

Anul trecut a făcut la fel

De asemenea într-un dosar din 2015, Felix Coman a mai comis un astfel de abuz. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud păreau că la finele lunii octombrie anul trecut au dat marea lovitură după ce au percheziţionat câteva zeci de locaţii de pe Valea Someşului şi au dus la audieri circa 60 de persoane, iar în final „s-au ales” cu vreo 19 inculpaţi într-un dosar ce vizează infracţiuni de corupţie.

Unul dintre inculpaţi din acel rechizitoriu aflat sub control judiciar, Nicolae Rus, îţi deschisese, atunci, o afacere în domeniul exploatării lemnului, însă procurorul de caz – Felix Alexandru Coman – i-a interzis categoric să desfăşoare vreo activitate. Practic, prezumţia de nevinovăţie era călcată în picioare, ca să nu mai vorbim de faptul că „suspiciunile rezonabile” asupra comiterii unor fapte care vin în conflict cu legea sunt duse la extrem, astfel încât un om poate ajunge fără pâinea de la gură pentru a doua zi.

În acel dosar se regăseau şase agenţi de poliţie şi mai mulţi angajaţi ai unor ocoale silvice care sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup infracţional organizat şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.

Din surse apropiate anchetelor ştim că anumiţi poliţişti primesc pe bandă rulantă clasare la dosarele în care sunt ”cercetaţi”de Felix Coman.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.