Domnului Ovidiu Teodor Creţu
Domnule Primar, bistriţenii au fost informaţi despre invitaţia făcută de către Primărie de a se prezenta « la Direcţia Economică-Venituri în vederea comunicării Deciziei de Impunere referitoare la stabilirea taxei speciale de salubrizare precum şi pentru clarificarea situaţiei fiscale privind numărul membrilor de familie din gospodărie. Dacă nu se prezintă până la sfârşitul anului în curs, datoriile o să le fie calculate în funcţie de informaţiile pe care le avem despre fiecare locuinţă. Acum, noi îi invităm la o clarificare pentru a regla eventualele date care nu sunt corecte. »
Vă rog să-mi permiteţi să apreciez acest demers ca fiind unul fundamental greşit, atât tehnic dar mai ales ca şi atitudine faţă de oamenii care trăiesc în oraşul nostru. Tehnic pentru următoarele motive :
- Direcţia Economică-Venituri nu are capacitatea de a procesa un număr mare de solicitări făcute la ghişeu, formarea cozilor la care oamenii să-şi piardă timpul fiind inevitabilă ;
- Imobilul are foarte puţine locuri de parcare şi acelea mereu ocupate ;
- Programul de funcţionare : luni-joi 8-14, vineri 8-12, se suprapune pe programul de lucru al marii majorităţi a concitadinilor noştri.
Nu cred că aveţi nostalgia cozilor interminabile din anii epocii de aur doar pentru faptul că atunci eraţi mai tânăr. Contribuabilii, înainte de a fi plătitori, sunt oameni ! Mă aşteptam să aveţi un punct de vedere în legătura cu situaţia bistriţenilor care au plătit în avans serviciile de salubritate către fostul operator Vitalia SA. Mă aşteptam să aveţi un punct de vedere faţă de sugestia pe care v-am făcut-o cu privire la acordarea subvenţiei familiilor şi persoanelor singure cu venituri mici sau modeste, de la preţul de referinţă de 3,5 lei, la 9.9 lei/persoană.
După « performanţa » unică în România de a duce costurile pentru serviciul de salubritate de la 3,5 lei /persoană la 9.9 lei într-un termen extrem de scurt, am crezut sincer că măsurile luate de către instituţia pe care o coordonaţi vor veni în sprijinul celor care au o reală nevoie de protecţie, oameni pentru care fiecare bănuţ contează ! Mă aşteptam să le explicaţi oamenilor ce se întâmplă în condiţiile în care procedura eronată voit sau nu, în urma căreia a câştigat Supercom va fi definitiv anulată.
Atitudinea este profund greşită deoarece nu-i poţi trata pe oameni aşa cum o făceau latifundiarii cu iobagii în Evul Mediu, cu indiferenţă sau chiar dispreţ. Consideraţi ca o asemenea abordare ar fi posibilă în Becancon, Zielona Gora, Columbus (SUA), Herzogenrath, L, Aquila sau Wels, oraşe cu care Bistriţa este înfrăţită? Exclus, domnule primar ! Nu în ultimul rând ar trebui să vă gândiţi şi la oamenii care lucrează în Direcţia Economică-Venituri pentru că nu sunt roboţi pe care să-i programezi să lucreze indiferent de condiţii. Vă recomand să iniţiaţi un proces de informatizare integrată a serviciilor primăriei, în beneficiul cetăţenilor dar şi al celor care îşi desfăşoară activitatea în instituţie
Un anunţ în spiritul respectului faţă de oamenii din oraşul nostru putea fi formulat astfel : « Ca urmare a introducerii taxei speciale pe salubrizare, Direcţia Economică-Venituri din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa vă va comunica poştal Decizia de Impunere referitoare la aceasta. Cetăţenii nemulţumiţi de calculul taxei speciale se pot adresa Direcţiei Economice –Venituri pe adresa de email….., la numerele de telefon ….. sau direct la sediul nostru de pe strada….Taxa poate fi plătită până la finalul anului. Pentru evitarea cozilor la ghişee, vă rugăm să folosiţi cu încredere plata online. Ne cerem totodată scuze tuturor cetăţenilor municipiului Bistriţa atât pentru majorarea tarifului pentru salubritate cât şi pentru disconfortul creat .»
Domnule primar, lumea se schimbă! Statul, inclusiv prin autorităţile locale, trebuie să devină un partener al oamenilor nu un « stăpân », să-i susţină, nu să-i încurce, să-i respecte, nu să-i sfideze. Încercaţi să fiţi parte a acestei schimbări chiar dacă, nu-i aşa, obişnuinţa e a doua natură.
Ioan TURC
primvicepreşedinte coordonator al PNL BN,
preşedinte interimar PNL Bistriţa
In EVUL MEDIU proprietatea era recunoscuta si se apara cu sabia. In Romania pesedista, proprietatea este un moft ( vorba lui ILICI) si nu te asculta nimeni. Bunaoara eu astept de 8 ani o autorizatie pt. casa mea construita pe terenul meu intabulat de tatal meu DR. in DREPT inca din anul 1939. Desteptii de la primarie, urbanism si juridic nu sunt capabili sa vada si sa interpreteze corect niste acte beton de proprietate. Da nu-i bai, vine si ziua scadentei la TRIBUNAL !