Nouă persoane au fost rănite în urma exploziei de azi noapte a unei butelii de gaz, la etajul al treilea al unui imobil de apartamente, situat la intersecția străzilor Arțarilor cu Trandafirilor din Bistrița. Deflagrația s-a produs puțin după miezul nopții, în urma acumulării de gaze de la o instalație de încălzire improvizată, o sobă alimentată cu butelie. Explozia a afectat toate cele 40 de apartamente din blocul respectiv, inclusiv structura de rezistență a clădirii și alte 25 de locuințe din imobilul vecin.

 

La faţa locului poliţiştii au împrejmuit perimetrul şi au luat toate măsurile necesare siguranţei cetăţenilor, în zonă afectată. De asemenea, poliţiştii rutieri au luat toate măsurile pentru fluidizarea traficului rutier şi limitarea accesului în zona afectată. Toţi locatarii au fost evacuați din imobilul afectat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Unul dintre răniți, un tânăr de 24 de ani ce locuia chiar în apartamentul în care s-a produs dezastrul, a fost transportat la Spitalul ”Bagdasar Arseni” din București, cu arsuri pe 70% din suprafața corpului. Celelalte opt persoane au fost duse la Spitalul Județean din Bistrița, unde, din informațiile Inspectoratului pentru Situații de Urgență, un singur rănit a rămas internat, cu arsuri pe 10% din corp.

Vecinii spun că tânărul aflat acum în stare critică la spitalul din București era nepotul proprietarului apartamentului fiind văzut în repetate rânduri sub influența drogurilor. Cu puțin timp înainte de producerea dezastrului el avusese o nouă altercație cu bunicul său, în care a fost auzit amenințând că va arunca în aer tot blocul. După spusele martorilor, bunicul avusese anterior chiar o încercare de a-l evacua pe nepot din apartament, împreună cu alte două persoane, tentativă nereușită însă.

Locatarii blocului afectat sunt într-o situație disperată acum, ei așteptând o intervenție de urgență a autorităților pentru a știi ce vor face în perioada imediat următoare. Din spusele lor, multe dintre apartamentele distruse nu aveau o asigurare încheiată la momentul producerii dezastrului, paguba fiind totală în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.