Administrația locală și-a întors fața spre cartierul Subcetate. Primăria Bistriţa a anunțat va deschide, începând cu 24 octombrie a.c., un after school în cartierul Subcetate pentru copiii din ciclul primar. Supravegheaţi de cadre didactice, aceştia vor putea să îşi facă temele şi să aprofundeze cunoştinţe la anumite materii, cum ar fi matematica sau limba română.

Nicolae Chirleşan, director în cadrul Primăriei Bistriţa, responsabil de implementarea acestui program, a declarat pentru Timp Online că s-au înscris deja 30 de cadre didactice voluntare.

„Avem 30 de cadre didactice voluntare care vor veni aici în fiecare după-amiază, fireşte că prin rotaţie.
Aici, copiii îşi vor putea face temele, dar vor face şi meditaţii, la matematică, la limba română. Ne adresăm în special copiilor de ciclu primar, din clasa pregătitoare până în clasa a IV-a. Pentru ca acest centru să funcţioneze în condiţii bune putem înscrie între 50 şi 60 de copii. Trei cadre didactice pot face activităţi deodată cu grupe de până în 20 de copii, atât sunt sălile de mari. Intenţionăm să le dăm copiilor şi o masă caldă însă trebuie să găsim mai întâi formula legală”, a spus Nicolae Chirleşan.

Frecventarea after school este gratuită, iar programul va fi după ora 15.00 şi va dura cel puţin de 2 ore. „Copiii nu trebuie să fie neapărat din familii sărace. Nu e un criteriu acesta, dar ne bucurăm dacă vin şi ei. Noi vrem să ajutăm. Cei mai mari beneficiari ai acestei soluţii sunt părinţii care au un program de lucru prelungit, iar copiii rămân nesupravegheaţi”, a spus Chirleşan.

Pentru înscrierea copiilor la after school e nevoie de un contract de şcolarizare între Primăria Bistriţa şi părinţii copiilor. Acesta poate fi semnat la sediul Serviciului de Educaţie-Turism al Primăriei Bistriţa de pe strada Nicolae Titulescu la numărul 3, persoană de contact Teodora Luci. Părinţii trebuie să aducă o copie după certificatul de naştere al copilului şi o adeverinţă de la şcoală. De asemenea, trebuie să fie însoţiţi de copil.

Cei care nu pot ajunge la adresa menţionată sunt aşteptaţi săptămâna viitoare de luni, 17 octombrieafter-school-2 2016, până joi, 20 octombrie 2016, între orele 17.00 şi 18.00 în cartierul Subcetate, lângă magazinul Delta, locul unde va funcţiona acest after school.

Un funcţionar al Primăriei Bistriţa va veni în zilele şi orele indicate cu formularele necesare înscrierii. Totodată, ei vor putea vedea şi spaţiile în care copiii vor face activităţi. Până acum s-au înscris deja 9 copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.