Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, bistriţeanul Ovidiu Puţura, a fost condamnat, luni, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare cu executare. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 

Fostul judecător şi secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost trimis în judecată în aprilie 2015  pentru dare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi promis foloase necuvenite unei judecătoare pentru o decizie favorabilă într-un dosar al soţiei sale.

 

Potriivit procurorilor DNA, în cursul lunii noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-a promis Corinei Iacob, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiţie, respectiv aceea de secretar de stat, sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.
„În schimbul intervenţiei promise, inculpatul Puțura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunțe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soția sa era reclamant recurent.
În același context, inculpatul Puțura Ovidiu a remis inculpatei Iacob Corina, prin intermediul soţiei sale, foloase necuvenite, constând în articole de încălţăminte.
În perioada 2013 – 2014, inculpatul Puțura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă.

În cauză, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 80.970 euro şi 966 USD, ridicate de la inculpatul Puţura Ovidiu cu ocazia percheziţiei domiciliare”, se preciza într-un comunicat al DNA, dat publicităţii anul trecut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.