Pentru destructurarea unor grupări infracţionale, Poliţia Română a efectuat, pe parcursul a două săptămâni, 87 de percheziţii domiciliare.
Au fost ridicate peste 17 kilograme de droguri, 200 de pachete de ţigări, 5 laptop-uri, 28 de telefoane mobile, 427 de cartele SIM, 4 camere foto, 15.800 de lei, 5.700 de euro şi 9.300 de lire sterline. De asemenea, au fost instituite măsuri asigurătorii asupra a 5 autoturisme.
În perioada 19 august – 1 septembrie a.c., poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 47 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, trafic şi consum ilicit de droguri, criminalitate informatică şi spălare de bani.
În cadrul investigaţiilor, pentru probarea activităţii infracţionale a 130 de persoane bănuite, poliţiştii au efectuat 87 de percheziţii ce au vizat atât imobilele folosite de acestea, cât şi autovehicule pe care cei în cauză le utilizau în activitatea infracţională. În urma administrării probatoriului, 39 de persoane au fost reţinute sau arestate, iar faţă de 10 a fost luată măsura controlului judiciar.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost confiscate 10 kilograme de cannabis, 156 de plante de cannabis, 25 de grame de cocaină, 20 de doze de heroină, 7 kilograme de masă vegetală de droguri, 100 de grame de substanţe psihoactive, 200 de pachete de ţigări, 5 laptop-uri, 9 HDD, 4 unităţi centrale, o tabletă, 28 de telefoane mobile, 15 medii de stocare, 427 de cartele SIM, şi 4 camere foto.
De asemenea, au fost indisponibilizate 15.800 de lei, 5.700 de euro şi 9.300 de lire sterline, iar asupra a 5 autoturisme au fost instituite măsuri asigurătorii.
La acţiunile desfăşurate au participat 174 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, care au beneficiat de sprijinul celorlalte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române.
Totodată, s-a cooperat cu structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Activităţile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au avut loc în cadrul unor dosare penale aflate în instrumentarea D.I.I.C.O.T..