Telcian Gheorghe şi Telcian Grigore, cei doi verişori ai lui Ioan Moniţa, primarul comunei Romuli, au fost trimişi în judecată, luna trecută, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa, după ce în luna mai anul acesta au omorât în bătaie pe un bărbat din Telciu. În acelaşi dosar, alături de fraţii Telcian, este trimis în judecată şi Vasile Timoce, cei trei fiind acuzaţi de omor şi complicitate la omor. Gheorghe Telcian şi Grigore Telcian se află şi acum în arest preventiv, ultima prelungire a măsurii, solicitată de procurori, fiind admisă pe data de 30 august. Vasile Timoce a fost pus de la bun început sub control judiciar.

Având dispute mai vechi, cei doi verişori ai primarului din Romuli, Telcian Grigore şi Telcian Gheorghe,împreună cu un amic de-al lorl-au bătut cu sălbăticie în luna mai a acestui an pe Octavian Pop, în comuna Telciu.

Victima, în vârstă de 42 de ani, a fost abandonată pe un câmp, în stare de inconştienţă, de către agresori.Ulterior Octavian Pop fost transportat cu un elicopter la Târgu Mureş.

 

Bătaie sălbatică soldată cu un deces

Fraţii Telcian au ajuns după gratii, cei doi fiind rapid arestaţi preventiv, în timp ce Vasile Timoce a fost pus sub control judiciar.

„La data de 16 mai a.c., cele trei persoane reţinute pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor au fost prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

Propunerea a fost însuşită parţial, fiind dispusă arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a două dintre persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat, în vârstă de 36 de ani, şi un altul de 32 de ani.

Totodată, faţă de cea de-a treia persoană cercetată, un tânăr în vârstă de 26 de ani, instanţa a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor trei.

La data de 15 mai a.c., trei bărbaţi, în timp ce se deplasau spre comuna Romuli, cu un autovehicul, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu un cetăţean, în vârstă de 42 de ani, l-au agresat fizic.

Victima a fost preluată şi transportată de un echipaj SMURD la UPU Bistriţa, iar datorită stării grave a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş”,se preciza într-un comunicat al IPJ BN din primăvara acestui an.

Medicii din Târgu Mureş au reuşit într-o primă fază să îl stabilizeze pe Octavian Pop. Cu toate acestea, după 10 zile de la incident, bărbatul a decedat. Din cauza leziunilor foarte, victima avea nevoie urgent de transplant, astfel că nu a mai supravieţuit.

 

Trimişi în judecată luna trecută

Datorită faptului că a intervenit decesul lui Octavian Pop, situaţia pentru cei trei agresori s-a complicat şi evident acuzaţiile s-au transformat în omor şi complicitate la omor. Drept urmare, nici un judecător nu a mai încuviinţat schimbarea măsurii preventive iniţiale, aceea de arest preventiv, astfel că Gheorghe Telcian şi Grigore Telcian au rămas după gratii, ultima prelungire a măsurii fiind pronunţată chiar săptămâna trecută. Singurul care se poate bucura, oarecum, de libertate este Vasile Timocecare este sub control judiciar, însă conform legilor penale el este obligat să dea cu subsemnatul în faţa organelor de supraveghere ori de câte ori este chemat şi verificat.

Luna trecută, procurorii au finalizat ancheta şi după ce au întocmit rechizitoriul cei doi Telcian şi amicul lor Timoce au fost trimişi în judecată.

„TELCIAN NICOLAE GRIGORE, TELCIAN GHEORGHE (arestaţi preventiv) şi TIMOCE VASILE -pentru comiterea unei infracţiuni de omor, respectiv complicitate la omor, constând în faptul că în data de 15.05.2016, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict anterior, primii inculpaţi i-au aplicat lovituri victimei P.O, în prezenţa inculpatului Timoce Vasile, care a asistat pasiv, asigurând paza locului, cauzându-i leziuni corporale, care au determinat decesul acesteia, la data de 24 mai 2016”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dat publicităţii zilele trecute.

 

Neamurile nu ţi le alegi

La scurt timp după incidentul din luna mai, contactat de Gazeta de Bistriţa, Ioan Moniţa, primarul comunei Romuli, mărturisea faptul că verişorii agresori sunt cunoscuţi cu un comportament violent, datorat în mare parte din cauza excesului de alcool.

„Prietenii ţi-i mai alegi neamurile ţi le dă Dumnezeu. Eu în Romuli am 42 de verişori. Nu pot să fiu responsabil de faptele ce le fac alţii. Într-adevăr din ce am aflat eu a avut loc o agresiune în comuna Telciu. Unchiul meu mi-a spus că victima e un rudă cu ei. E vorba de un frate de-al soacrei lui Telcian Grigore.

Verişorii mei, când consumă alcool sunt mai violenţi şi mai agresivi. Din ce am înţeles, alaltăieri soţia lui Grigore a fost ameninţată de victimă cu bătaia şi că le dă foc. Victima ar fi furat curent de la ei. Între cele două părţi au mai avut şi în trecut altercaţii”, a declarat, pe data de 16 mai, Ioan Moniţa pentru Gazeta de Bistriţa.

Dovadă că spusele primarului Moniţa sunt reale cu privire la alte altercaţii anterioare ale verişorilor săi este şi un dosar penal din 2006, în care aceştia au fost trimişi în judecată pentru vătămarea corporală (art. 181 C.p.) violare de domiciliu, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice.

Primarul din Telciu, localitatea unde a avut loc altercaţia, ne-a comunicat câteva din informaţiile pe care le ştia cu privire la nefericitul eveniment.

„Ştiu că a fost un conflict…ceva familie ce are probleme cu terenurile. Agresorii sunt din Romuli şi au un frate ce e căsătorit aici. Victima se numea Octavian Pop… era plecat la muncă în străinătate…avea în jur de 45de ani. Era tânăr…” declară primarul comunei Telciu, Sever Mureşan.

 

Familia victimei e distrusă

Oamenii din comuna Telciu încă se gândesc cu groază la faptul că bărbatul de 42 de ani, întors în ţară a avut un sfârşit tragic. Potrivit surselor, familia acestuia încă nu şi-a revenit din starea de şoc.Oamenii vor să i se facă dreptate lui Octavian.

„Nimănui nu i-a venit să creadă că Tavi a fost agresat de neamurile primarului din Romuli. Preţ de câteva ore, de la Târgu Mureş se transmitea că starea lui era stabilă. Însă în cele din urmă a murit. Am auzit că avea nevoie de un transplant, a fost pus pe listă, prioritar, dar nu a mai supravieţuit. Cei doi bătăuşi, Grigore şi GherogheTelcian, sunt cunoscuţii ca fiind foarte violenţi. S-au mai bătut şi cu alte persoane, că dacă Moniţa e primar la Romuli, ei se cred Dumnezei. Însă niciodată nu au omorât pe cineva”, relatează un apropiat al decedatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.