Protestele de săptămâna trecută ale locuitorilor din satul Tărpiu (comuna Dumitra) nu au rămas fără rezultat. Primul pas din partea autorităților județene responsabile de gestionarea proiectului gropii ecologice a fost făcut astăzi, în ședința de consiliu județean, când s-a decis constituirea unei comisii de control și monitorizare a modului cum se derulează operațiunile din interiorul Centrului Integrat de Management al Deșeurilor bistrițean. Popunerea venită din partea consilierului județean Monica Săsărman (PNL) a fost în asentimentul conducerii consiliului județean, care a și propus, de urgență, constituirea acestei comisii într-o ședință extraordinară, mâine.
„Propunerea mea este de a înființa la nivelul CJ Bistrița-Năsăud o comisie specială formată din consilieri județeni, astfel încât pe o perioadă determinată, să monitorizăm și noi activitatea care se desfășoară și pentru a vedea care sunt soluțiile care se impun în momentul în care contractul nu este respectat. Pentru că a plana suspiciuni asupra Consiliului Județean, care să genereze proteste sau nemulțumiri ale populației, nu este tocmai benefic pentru instituția noastră”, a propus în ședință consilierul Monica Săsărman.
Popunerea a fost repede îmbrățișată de președintele CJ Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan (PSD), care a precizat: „La ședința operativă de la începutul săptămânii l-am desemnat deja pe domnul vicepreședinte Țintean să conducă o comisie formată din specialiști din Consiliul Județean, care să facă o nouă evaluare după aproximativ trei ani de activitate la depozitul de la Tărpiu.”
„Vrem să vedem și cum se derulează activitatea din punct de vedere economic. Dacă tot avem dreptul să ne băgăm în acest proiect, ne băgăm nasul puțin și în balanță și în bilanț”, a explicat Ioan Țintean. „Întotdeauna tragem de hățuri ca să ne încasăm redevența. Ori din redevență vrem și noi să facem investiții vizibile, să nu ne mai critice cei care sunt cu critica îndreptățiți sau doresc să știe mai mult. Vom face săptămânal controale inopinate privind procesarea corectă, funcționarea tuturor utilajelor de acolo și din punct de vedere economic vrem transparența rezultatelor, pe care trebuie să ni le pună la dispoziție”, a susținut în ședința de consiliu, vicepreședintele instituției, Ioan Țintean.
Dacă în opinia vicepreședintului Țintean ar fi trebuit să existe două astfel de comisii, Radu Moldovan a tranșat mai rapid lucrurile: „Nu facem comisii separate și independente. Facem o comisie a Consiliului Județean formată din aleșii cetățenilor și specialiști, care se vor duce și vor vedea cum se derulează proiectul, care este stadiul de implementare, care sunt deficiențele șamd. În plus față de asta, în urma discuțiilor purtate de către mine și domnul Țintean cu reprezentanții grupului de oameni nemulțumiți din Tărpiu, am luat decizia, și ieri am făcut deja adresa către Instituția Prefecturii, de a avea și un alt tip de întâlnire între reprezentanții Consiliului Județean, Instituția Prefectului, cetățeni și instituțiile statului cu atribuții legale de verificare a modului în care se derulează activitatea la Tărpiu, și care sunt împuternicite de lege și îndrituite să ia și măsuri. Ceea ce spun cetățenii ne interesează pe toți”, a declarat în ședința CJ Bistrița-Năsăud, președintele Moldovan.
Din comisia județeană au fost propuse să facă parte șapte persoane: Ioan Țintean (ALDE), vicepreședinte al CJ Bistrița-Năsăud, Ciprian Ceclan (PSD), Florin Moldovan (PNL), șeful unității de implementare a proiectului, ing. Luminița Borșa, împreună cu Mihaela Pop și Alexandru Redl, director economic, și Violeta Pintea, din partea Direcției de Administrație Locală. Comisia va monitoriza aplicarea măsurilor prevăzute în contractul de management al CIMD Tărpiu, dintre CJ Bistrița-Năsăud și societatea Vitalia Servicii pentru Mediu Tratarea Deșeurilor.
[…] Comisie specială de monitorizare și control a gropii de gunoi de la Tărpiu apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]