Holcim România a montat, în parteneriat cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și Inspectoratul General al Poliției Române – Direcția Rutieră, 40 de panouri punct negru pe cele mai importante șosele naționale


Panourile rutiere de tip “punct negru” au fost instalate pe unele dintre cele mai importante drumuri naționale din România. Acestea au fost stabilite împreunăcu specialiștii în siguranță rutieră din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și ai Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Rutieră, fiind luate în considerarerutele cele mai utilizate de mașinile care transportă produse Holcim.

 

“Inițiativa face parte din Programul de Siguranță Rutieră al companiei noastre, program  lansat în anul 2015 și care are scopul de a reduce pe cât posibilnumărul accidentelor rutiere ce pot surveni pe traseele cu trafic intens, trasee recunoscute în ceea ce privește gradul ridicat de pericol. Luând în considerare că în prezent 500 de camioane  livrează permanent produsele noastre, avem o responsabilitate directă în protejarea vieții angajaților și a partenerilor noștri, dar  și a celor care tranzitează aceste zonecritice de trafic rutier ”, a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabilă Holcim România.

 

Holcim a dezvoltat proiectul în colaborare cu organizația ARILOG, organizație care promovează schimbul de informații și bune practici în industriile logistică, transport și supply chain management.

În medie, pe străzile din România, o persoană își pierde viața la fiecare patru ore, iar țara noastră ocupă astfel primul loc la nivelul Uniunii Europene ca număr al deceselor în traficul rutier. Dincolo de discuțiile privind starea precară a infrastructurii, considerăm că trebuie să există o implicare a mediului privat și a societății civile pentru a combate acest fenomen și ne bucurăm că o companie de nivelul Holcim face pași importanți pe tema siguranței rutiere. Responsabilitatea aparține nu numai celui care dezvoltă și gestionează infrastructura rutieră, dar și celui care o folosește, indiferent că vorbim de pietoni, șoferi sau companii”, a declaratIon Lixandru, Vice-Președintele organizației ARILOG.

Dorim să mulțumim companiei Holcim România și organizației ARILOG pentru inițiativă, precum și pentru implicarea activă în derularea acestui proiect, care are ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră prin sensibilizarea participanților auto asupra sectoarelor de drum cu risc ridicat de accident.

Acest proiect derulat în parteneriat cu societăți private este extrem de important prin prisma faptului că prin acest mod sperăm că tot mai multe societăți, instituții, precum și societatea civilă, să conștientizeze faptul că doar prin colaborarea tuturor se poate atinge obiectivul impus la nivelul Uniunii Europene de reducere cu până la 50% a numărului de răniți și victime din accidentele rutiere, până în anul 2020”,a declarat Ioan Bârsan, Director General Adjunct în cadrul CNADNR.

Salutăm inițiativa Holcim România și ARILOG și sperăm ca prin acest proiect să fie sensibilizați cât mai mulți actori din domeniul infrastructurilor de transport rutier și reiterăm faptul că suntem deschiși oricărei colaborări menite să crească gradul de siguranță rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi.

 

În cadrul acestui proiect s-a decis semnalizarea suplimentară a punctelor negre, deoarece pe aceste sectoare de drumuri se înregistrează cel mai scăzut grad al siguranței rutiere, fapt demonstrat și de definiția acestora: Punctul Negru în România reprezintă unsector de drum cu risc accidentogen foarte ridicat cu lungimea de 1 km pe care în ultimii 5 ani s-a înregistrat un număr de minim 10 accidente grave cu cel puţin 10 persoane decedate sau rănite grav”, a declarat Ecaterina Munteanu, Direcția Siguranță și Monitorizare Trafic din cadrul CNADNR.

Panourile au o înălțime de peste 1,1 metri și o lățime de aproximativ 2,5 metri și marcheazăîn total 20 de puncte negre din trafic, fiind instalat câte unul pe fiecare sens de mers. Lista completă a locațiilor alese pentru amplasare o regăsiți mai jos:

Nr.Crt Drum DRDP Poziții teren montare
Km început Km sfârșit
1 DN1 CJ 462+491 463+464
2 DN1 CJ 481+660 482+697
3 DN1 CJ 483+240 484+328
4 DN1 CJ 484+270 485+225
5 DN1 CJ 485+236 486+310
6 DN1 CJ 492+617 493+971
7 DN 1B BUC 10+980 12+000
8 DN 1B BUC 12+540 13+820
9 DN 1B BUC 13+720 14+700
10 DN 1B BUC 17+500 18+480
11 DN2 IS 164+950 165+950
12 DN2 IS 171+050 172+050
13 DN2 IS 173+950 174+950
14 DN2 IS 179+005 180+005
15 DN2 IS 180+750 181+750
16 DN2 IS 192+500 193+500
17 DN2 IS 202+700 203+800
18 DN2 IS 217+800 218+400
19 DN2 IS 223+125 224+125
20 DN 72 BUC 63+820 64+819

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.