Justiţia europeană a condamnat Franţa pentru că nu a transpus la timp toate dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a cetăţenilor români şi bulgari, ale căror ţări au aderat la UE la 1 ianuarie 2007.

 

Franţa nu a transpus în legislaţia sa dispoziţiile necesare pentru a le permite românilor şi bulgarilor să exercite unele profesii liberale – medici, dentişti, avocaţi – să se stabilească şi să îşi ofere serviciile în Franţa, a explicat Curtea Europeană de Justiţie în hotărârea sa.

Constatând lacune în transpunerea legislaţiei, judecătorii europeni au apreciat că "Republica franceză nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau" şi a decis "să o condamne la cheltuieli de judecată".

Dacă Franţa nu se supune acestei hotărâri şi nu transpune rapid dispoziţiile respective, ea riscă amenzi din partea Executivului european.

 

Mihaela Mocanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.