Gazeta de Bistriţa vă prezintă averile deţinute de aleşii locali năsăudeni, în frunte cu primarul Mircea Romocea. Constatăm însă că unii dintre consilierii locali, aflaţi la al doilea mandat, au inadvertenţe în declaraţiile de avere. Mircea Romocea s-a pricopsit din 2015 încoace cu două autoturisme, în timp ce unui consilier local, Ioan Boţan i-a dispărut de vreo doi ani un apartament, fără să declare însă dacă l-a înstrăinat sau nu. Acelaşi ales local mai încurcă şi anii în care a intrat în posesia unor bunuri.

 

Case, terenuri şi bani, cam astfel putem rezuma în câteva cuvinte averile aleşilor locali năsăudeni, fie ei la al doilea mandat, fie la primul.

 

Primarul şi-a cumpărat două maşini

Mircea Romocea, primarul oraşului Năsăud la al doilea mandat, şi-a sporit averea cu un teren şi două autoturisme.

Averile aleşilor năsăudeni! Un consilier PSD are inadvertenţe şi omisiuni

Potrivit declaraţiei sale de avere, edilul năsăudean deţine în Năsăud 470 m.p. de teren intravilan, pe care l-a achiziţionat în anul 2008, iar în urmă cu doi ani, în 2014, a cumpărat 3.678 m.p. teren extravilan. Totodată, Mircea Romocea este proprietarul unei case de locuit 240 m.p., situată în oraşul academicienilor.

Dacă aceste bunuri au fost menţionate şi în declaraţiile de avere anterioare, anul acesta au „răsărit” două autoturisme. Este vorba de un Rover 75, fabricat în 2001, şi un Cherokee, fabricat în 1995.

Economiile primarului de Năsăud au mai scăzut niţel, de la 7.300 de euro, la 7.000 de euro, bani depuşi într-un cont bancar deschis în 2011.

Din postura de primar, anul trecut Mircea Romocea a încasat de la Primăria Năsăud41.220 lei (3.435 lei lunar), iar soţia sa, cadru didactic la Colegiul Naţional „George Coşbuc”, a încasat în 2015 salarii în valoare de 36.206 lei (circa 3.000 lei lunar).

 

Tânărul vice stă bine la economii

Noul viceprimar al Năsăudului, liberalul Dorin Vlaşin, nu deţine case sau terenuri, în schimb este proprietarul a două autoturisme – o Skoda din 2005 şi un Peugeot din 2007.

dorin vlasin

În două conturi deschise anul trecut, tânărul viceprimar al Năsăudului deţine 9.000 de euro şi 100.000 lei.

Din postura de consilier local, Dorin Vlaşin a încasat în 2015 o indemnizaţie în valoare de 3.049 lei, fără a înregistra alte venituri financiare, deşi este administratorul SC Agromec SRL, firmă în care este asociat majoritar cu 541 de părţi sociale a căror valoare depăşeşte 32.400 lei.

 

 

Boţan încurcă anii, suprafeţele şi banii

 

Ioan Boţan, consilier local PSD la al doilea mandat, este cel mai avut dintre aleşii locali năsăudeni. Numai că datele menţionate anul acesta în declaraţia de avere a alesului social-democrat nu mai „puşcă” sută la sută cu ce scria în declaraţia completată anul trecut.

Potrivit declaraţiei sale de avere completată în 2015, consilierul social-democrat apărea ca fiind proprietarul a 75 ari teren agricol, dobândit în 1996, 25 ari teren forestier, dobândit în 2006, şi 36 ari teren intravilan, dobândit în 1996, toate aceste bunuri fiind moştenite, ele fiind situate în cartierul năsăudean Liviu Rebreanu.

În declaraţia de anul acesta, Ioan Boţan scrie altceva. Potrivit documentului, consilierul social-democrat deţine 1,06 ha (!!!) de teren extravilan (n. r. – agricol, probabil), 25 ari de pădure şi 34 ari teren intravilan, toate acestea fiind moştenite, după cum scrie negru pe alb, în anul 1995.

Consultând şi o declaraţie de avere completată în 2014, am descoperit că alesul social-democrat are omisiuni în documente. Astfel, în respectivul document, Ioan Boţanapărea ca proprietarul a două case de locuit, una de 80 m.p. şi una de 65 m.p. în acelaşi cartier Liviu Rebreanu, un apartament de 46,14 m.p. în Cluj-Napoca, un apartament de 48 m.p. în Bistriţa şi o casă de vacanţă de 68 m.p. în Tăşnad, judeţul Satu Mare.

În schimb, în documentele completate atât în 2015, cât şi cel de anul acesta, Ioan Boţan scrie că mai deţine doar cele două case de locuit din cartierul Liviu Rebreanu, apartamentul din Cluj Napoca şi casa de vacanţă de la Tăşnad. A dispărut fără urmă apartamentul din Bistriţa, despre care Ioan Boţan nu face nici precizare că l-ar fi înstrăinat.

La acestea se adaugă şi un autoturism marca Renault Megan, fabricat în 2004.

Dacă în 2014, alesul PSD declara că nu are nici un ban în conturi, în 2015 acesta declară economii în valoare de 77.836 lei şi 800 de euro, conturi deschise în 2015.

Anul acesta, Ioan Boţan face alte precizări. Astfel, potrivit documentului, consilierul PSD menţionează că este titularul a două conturi bancare, unul deschis în 2014 (!!!) în care are 800 de euro, iar celălalt deschis în 2010 (!!!!) în care are economisiţi 20.000 lei.

Fost cadru militar, Ioan Boţan a încasat anul trecut o pensie în valoare de 48.000 lei (4.000 lei, lunar), plus îndemnizaţia sa de consilier local, în valoare de 4.068 lei, la care se adaugă pensia soţiei, în valoare de 13.200 lei (1.100 lei, lunar).

 

Avere din donaţii

La doar 28 de ani, Călin Alexandru Timoce a obţinut un prim mandat de consilier local pe lista PSD. El deţine două suprafeţe de teren extravilan – una de 298 m. p. şi una de 162 m.p., pe care le-a dobândit prin donaţie în anul 2008, şi o a treia, tot teren extravilan, de 598 m.p., pe care a cumpărat-o în 2014. Toate cele trei terenuri sunt situate în Năsăud.

La capitolul clădiri, tânărul consilier social-democrat stă foarte bine. Potrivit declaraţiei sale de avere postată pe site-ul ANI, Timoce este proprietarul a două case de locuit, una de 101 m.p., începând cu anul 2006, iar cealaltă în suprafaţă de 234 m.p., începând din anul 2008. Totodată, alesul social-democrat deţine trei spaţii comerciale: două dobândite în 2008, unul având o suprafaţă de 234 m.p., celălalt de 99/62 (????). Un al treilea spaţiu comercial i-a intrat în posesie în anul 2014, acesta având o suprafaţă de 704 m.p. Toate aceste imobile, casele şi spaţiile comerciale sunt situate în Năsăud şi toate au fost dobândite prin donaţie.

Călin Timoce este proprietarul a două autoturisme – un BMW 325, fabricat în 1988, şi Volkswagen Golf (conform precizărilor consilierului  – WULT), fabricat în 2006.

Alesul social-democrat se laudă şi cu economii, el precizând că are în conturi un depozit în valoare de… 2 lei.

Anul trecut, Călin Timoce a înregistrat venituri în valoare de 25.000 de lei, din postura de agent de vânzări la SC Zetas Bat Rom Impex SRL.

 

Consilier local, după ce-a ieşit la pensie

La primul mandat de ales local se află şi Iacob Tomi, medic veterinar de profesie şi proaspăt pensionar.

Potrivit declaraţiei sale de avere, alesul PSD este proprietarul a 1.050 m.p. teren intravilan, pe care l-a cumpărat în 1990, 2,4 ha de pădure şi 1,87 ha teren agricol, ambele dobândite în urma unei moşteniri în anul 2014. De asemenea, Iacob Tomi este proprietarul unei case de locuit de 210 m.p., construită în 1980. La toate aceste bunuri imobile situate în oraşul Năsăud, se adaugă un autoturism marca Dacia Logan, fabricat în 2011.

Medicul veterinar năsăudean are din 2008 un credit bancar în valoare de 80.000 lei, bani pe care trebuie să îi returneze până în 2020.

Anul trecut, Iacob Tomi a înregistrat venituri în valoare de 29.300 lei, de la APIA, plus încă 8.200 lei din pensii. Soţia sa, angajata Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud a încasat anul trecut salarii în cuantum de 40.000 lei (circa 3.300 lei lunar).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.