Aproximativ 445 de victime apar în dosarul și șapte suspecți.

Până în prezent, 18 martori au fost audiaţi în ultimele şase luni în dosarul Mineriadei din anul 1990, a anunţat Parchetul General, printre aceştia fiind prezent în faţa procurorilor, în calitate de învinuit, şi fostul preşedinte Ion Iliescu.

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au derulat, în perioada 15.02. – 07.07.2016, o serie de acte procedurale, după cum urmează: au fost audiaţi 7 suspecţi, 455 persoane vătămate, părţi civile şi succesori ai acestora, precum şi 18 martori„, se arată într-un counicat de presă transmis de Parchetul General.

Sursa citată mai anunţă că până la finalul lunii iulie vor avea loc şi alte audieri, în condiţiile în care au fost efectuate verificări în baza de date asupra a circa 1.000 de persoane, fiind emise în total un număr de 850 de citaţii.

Ion Iliescu a fost citat şi s-a prezentat la sediul Parchetul General, la începutul săptămânii, pentru a fi audiat în calitate de suspect în dosarul Mineriadei din iunie 1990, dosar în care este urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.