Cei de la tomisnews.ro au publicat un material prin care arată că Grup Servicii Petroliere se îndreptă spre faliment.
Societățile comerciale care au creanțe de recuperat de la ceea ce cândva se numea colosul economic Grup Servicii Petroliere (GSP) ar face bine să acționeze repede dacă vor să își recupereze banii, întrucât instanțele de judecată aproape că nu mai fac față cu dosarele intentate împotriva companiei deținută de Gabriel Comănescu.
Cu un Maybach achiziționat recent, Comănescu nu dă semne că vrea să își achite datoriile sau salariile angajaților (plătite cu mari întârzieri), lăsându-și astfel compania, literalmente, pe marginea prăpastiei.
O firmă de stat cu nume simpatic, Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune (CNCIR), a pornit la mijlocul acestei lunim prin Biroul Executorilor Judecătorești Asociați Violeta Badea-Andrei Suciu, încuviințarea executării silite. Dosarul se află la Tribunalul Constanța și nu este singura veste proastă cu care GSP se „laudă”.
GSP își recunoaște înfrângerea în fața ANAF
La începutul lunii trecute, ANAF a deschis procedura de executare silită împotriva GSP, ca să recupereze o datorie uriaşă: 130 milioane de lei. Potrivit ANAF, suma provine din vânzarea, către o altă societate din grup, a trei platforme de foraj marin, pentru care nu s-ar fi plătit TVA către stat în valoare de 25 de milioane de dolari. În încercarea de a opri tăvălugul fiscului, Comănescu a contestat sechestrele la Curtea de Apel Constanţa. Între timp, viitorul fost milionar constănțean a revenit la gânduri mai bune și și-a RETRAS cererea de judecată la unul din cele două dosare în care se judecă cu ANAF!
Miercuri, la Curtea de Apel Constanța, s-a luat act de „renunţarea la judecata cererii. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, într-un dosar în care GSP își „măsura mușchii” cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, din cadrul ANAF.
Joi, s-a judecat cel de-al doilea dosar aflat la Curtea de Apel Constanța, în care GSP solicita „suspendare executare act administrativ” și în care a înregistrat o nouă înfrângere!
„Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-Mc-185/23.05.2016 emisă de MFP-ANAF-DGAMC , ca nefondată. Dispune restituirea cauţiunii în sumă de 144.095,oo RON consemnată cu recipisa 332872246106367 la CEC Bank, către reclamant. Cu recurs în 5 zile de la comunicare”, se arată în soluția de la Curtea de Apel.
Sursa: tomisnews.ro