Teroare în bănci

Este cunoscută politica deloc prietenoasă vis-a-vis de clienţi, a majorităţii băncilor din România, aproape toate prelungiri a unor surate externe. Faptul că acestea ar funcţiona sub autoritatea şi controlul Băncii Naţionale a României este un deziderat niciodată pus în practică în mod real. Băncile din ţara noastră sunt stat în stat, pot fi aduse ”n” dovezi şi date exemple că acestea nu respectă hotărâri definitive şi irevocabile ale justiţiei, nu respectă legi, iar statul român priveşte neputincios şi nu este în stare să ia nici o măsură de remediere a situaţiei. Mai puţin cunoscută opiniei publice este relaţia pe care aceste bănci o au cu proprii angajaţi, o relaţie de la stăpân la sclav, de teroare absolută, ascunsă publicului în baza unei legi a tăcerii impusă şi întreţinută sub imperiul celor mai grave sancţiuni.

Băncile din România şi sucursalele acestora au distrus familii, au împins oameni la sinucidere, toate aceste tragedii fiind generate de încălcarea unor clauze, culmea, stabilite tot de ele în relaţiile cu clienţii. În acelaşi timp, au dus aceeaşi politică de desconsiderare şi dispreţ faţă de proprii angajaţi, instaurând un climat de teroare, clauzele din contractele colective de muncă fiind nişte simple înscrisuri pe nişte petice de hârtie fără nici o valoare. Situaţia reală din bănci este ascunsă şi monitorizată, după nişte reguli care amintesc de activitatea serviciilor secrete. În spatele luxului afişat de bănci în spaţiile de lucru cu publicul, un lucru de altfel normal, a zâmbetelor forţate a angajaţilor, se ascunde o atmosferă de teroare şi tensiune continuă.

Cunoscuta zicere că „afară-i vopsit gardu’, înăuntru-i leopardu’ ”, demonstrează perfect situaţia internă reală din majoritatea băncilor din România.

Investigaţia de faţă a fost realizată prin discuţii cu mai mulţi angajaţi de la sucursalele unor bănci din Bistriţa pentru a constata pe viu starea de spirit a acestor oameni, raporturile de muncă cu angajatorii, condiţiile şi regimul de muncă, salarizare, respectarea drepturilor acestora conform contractului colectiv de muncă etc.

Din motive lesne de înţeles, niciunul din aceşti interlocutori nu a dorit să-i fie menţionat numele şi nici măcar iniţialele numelui. Deconspirarea numelui ar însemna pur şi simplu desfacerea contractului de muncă, pierderea serviciului şi a resurselor de trai.

Salarii mari, doar şefii

Băncile erau odată recunoscute pentru discreţia de care dădeau dovadă, mai ales în relaţia cu clienţii şi a conturilor acestora. „Secretul bancar” nu era doar o poveste întreţinut de către bănci pentru câştigarea încrederii clienţilor, dar şi o cutumă care chiar funcţiona. Astăzi, orice procuror, doar trăim în „republica procurorilor”, în baza unor aşa-zise „suspiciuni rezonabile”, fără filtrul unui judecător îţi poate cotrobăi prin conturi, iar cele constatate să ajungă în spaţiul public.

În general în rândul opiniei publice există un mit vis-a-vis de angajaţii din bănci, dar din păcate neadevărat în zilele noastre, o invidie privind situaţia privilegiată a acestora, salariile mari cu mult peste medie, condiţiile de muncă deosebite, alte avantaje, premii,cadouri şi bonusuri oferite la anumite termene. Nimic mai fals, o imagine care nu are de a face cu realitatea.

În afara a doi-trei şefi din cadrul oricărei sucursale din Bistriţa, care au salarii mai mari, restul angajaţilor sunt plătiţi cu puţin peste salariul mediu pe economie, undeva la 1.300-1.350 lei. De circa 7-10 ani, salariile personalului cu pregătire medie au fost îngheţate, nu a fost operată nici măcar mărirea acestora cu rata inflaţiei anuale. Mai mult au fost retrase bonurile de masă şi tăiate şi alte mici avantaje oferite de bancă, de exemplu unele sume derizorii de bani plătite pentru transportul la şi de la muncă. De asemenea, mergând pe aceeaşi linie de austeritate maximă, în ciuda profiturilor realizate, au fost operate reduceri masive de personal în cadrul unor reforme interne, sarcinile celor daţi afară fiind repartizate personalului rămas, fără schimbarea nivelului de salarizare, dar au fost îngheţate şi angajările de personal.

În majoritatea băncilor din Bistriţa şi nu numai, salariile celor din conducere sunt de circa 10 ori mai mari decât ale celorlalţi angajaţi.

Obligaţi să recurgă la trucuri pentru a-şi atinge targetul

În aceste condiţii vitrege, majoritatea personalului mediu este obligat să lucreze peste program, în special pentru distribuirea de material publicitar, pliante, fluturaşi la societăţi comerciale sau în cutiile poştale ale persoanelor fizice. Fiecare angajat al unei bănci are stabilit un anumit target, în aşa fel stabilit ca el să nu poată fi îndeplinit, mai ales în politica de atragere de noi clienţii, persoane juridice şi fizice, mai ales în realizarea de carduri de împrumut, contractarea de credite, realizarea de depozite bancare. Cei care nu îndeplinesc aceste sarcini, sunt criticaţi şi ameninţaţi inclusiv cu concedierea. Unii dintre angajaţi, pentru a realiza cât de cât aceste sarcini imposibile recurg la tot felul de trucuri, îşi determină rudele, cunoştinţele să contracteze de la bancă tot felul de produse, în special carduri de diferite tipuri, care ulterior, după o scurtă perioadă de timp sunt lichidate.

Fără sindicate

Problemele angajaţilor din sucursalele, agenţiile şi punctele de lucru ale băncilor sunt generate în primul rând de câştigurile salariale care sunt extrem de scăzute, comparativ cu sarcinile şi răspunderile asumate. Acestea fiind comparabile cu ale unui paznic sau cu ale unui curier pe scuter.

În general, angajaţii băncilor din Bistriţa, au şi un mare handicap, majoritatea nu sunt membri de sindicat, conducerile băncilor descurajând asemenea gen de asociere. Ca urmare a unei asemenea situaţii, aceştia nu au cui să se plângă, iar orice mişcare în „front”, este taxată ca atare, ameninţări cu desfacerea contractului de muncă, să fie mulţumiţi că au un loc de muncă şi faptul, chipurile, că pentru orice post într-o bancă, aşteaptă 10 pretendenţi la intrare.

Salariile mici şi programul prelungit ajung să afecteze nu numai viaţa angajaţilor, dar şi relaţia cu proprii clienţii. Un angajat frustrat, nemulţumit, oricât de mică fiind funcţia sa, în contact cu un client nu mai are aceeaşi disponibilitate de a îşi da interesul de a rezolva toate problemele cu care se confruntă acesta.

Băncile cu o asemenea politică dusă faţă de proprii angajaţi, lipsa de interes pentru asigurarea unor condiţii de muncă avantajoase, se expun la un anumit risc pe termen lung. În momentul în care piaţa forţei de muncă îşi va reveni, multe bănci o să se vadă puse în faţa unui val de demisii, lucru care va afecta nu numai interesele băncilor, dar şi ale consumatorilor.

În nici o bancă nu există nici un fel de preocupare de fidelizare, de loializare a propriilor angajaţi pentru a preveni o eventuală hemoragie de talente odată ce condiţiile de pe piaţa muncii vor reveni la normal.