Medicii de familie refuză să încheie contractele prin care serviciile medicale vor fi decontate începând cu 1 iulie, pentru că nu au fost chemaţi la consultări pe marginea noului Contract-cadru aprobat de Guvern săptămâna trecută.

Românii care îşi plătesc contribuţia la asigurările sociale de sănătate ar putea fi puşi în situaţia de a scoate bani din buzunar pentru consultaţii, trimiteri şi reţetele date de medicii de familie.
Aceştia sunt furioşi că autorităţile nu i-au consultat atunci când au elaborat Contractul-cadru de asistenţă medicală, pe care toţi furnizorii de servicii medicale trebuie să îl semneze pentru a putea deconta serviciile oferite pacienţilor.
Dacă medicii ameninţă cu proteste şi arată că anul acesta nu s-au respectat paşii dialogului social, reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi afirmă că o parte din bolnavi, de teamă că vor rămâne fără medicaţie, solicită reţete medicale în avans şi îşi fac stocuri din farmacii, în timp ce alţii cer bilete de trimitere pentru analize, dar constată, cu stupoare, că laboratoarele au rămas fără plafon, fiind final de lună, scrie Adevărul.ro.
Oficialii din Sănătate nu îşi fac însă foarte multe griji, ba mai mult, ei arată că noul proiect, aprobat de Guvern în şedinţa de joi, aduce servicii în plus pentru asiguraţi şi reglementează situaţia în care sistemul care gestionează cardul de sănătate nu funcţionează în parametri optimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.