Probleme mari la Ocolul Silvic Bistriţa-Bârgăului, unde inspectorii Gărzii Forestiere Cluj au descoperit nereguli foarte mari în partizile în care anumite firme exploatau materiale lemnos. Practic, pe lângă arborii marcaţi oficial de angajaţii ocolului silvic şi tăiaţi legal, inspectorii Gărzii Forestiere au găsit mulţi arbori tăiaţi ilegal, dar şi faptul că odată cu punerea în valoare a partizilor care urmau să fie exploatate, volumul de masă lemnoasă în documentele Ocolului figura mai mică decât în realitate. Practic, grosimea copacilor a fost mult subţiată în hârtii.Constatările lor au ajuns mai departe, pe masa procurorilor care anchetează acum faptele.

 

 

Inspectorii Gărzii Forestiere au întocmit nu mai puţin de 9 rapoarte, începând cu 2014, când au verificat nişte sesizări ale unor cetăţeni din comuna Bistriţa-Bârgăului cu privire la modul în care sunt exploatate pădurile administrate de Ocolului Silvic Bistriţa Bîrgăului.

Potrivit rapoartelor, inspectorii au găsit în teren arbori tăiaţi ilegal, dar şi faptul că în documente diametrul arborilor era mult mai mic decât în realitate. Astfel că în multe situaţii, culmea, numărul de arbori deşi era cu câteva bucăţi mai mic, volumul era mult mai mare. Au fost însă şi cazuri în care a corespuns numărul arborilor, dar volumul a fost de asemenea mai mare.

 

Arbori neinventariaţi

În august 2014, inspectorii Gărzii Forestiere Cluj controlează o partidă în Piatra Mare, una la Dealu Negru şi efectuează un control parţial în cantonul Şoimul Mare.

Astfel, la Piatra Mare a fost autorizată o partidă de 178 mc lemn pe picior (497 arbori), cantitate care începuse să fie exploatată cu doar câteva zile înainte de control.

Odată cu informarea transmisă de Ocolul Silvic Bistriţa-Bîrgăului, Gărzii Forestiere Bistriţa, prin care se aducea la cunoştinţă faptul că o partidă urma să fie exploatată, au sărit în ochii inspectorilor nişte date care nu li s-au părut în regulă. Acesta a fost de fapt şi motivul care a generat respectiva verificare.

„În data de 6.08.2014 prin adresa 1561, Ocolul Silvic Bistriţa-Bîrgăului a informat ISV Bistriţa faptul că în urma inventarierii integrale a arborilor din ua 87E din UP I Piatra Mare şi a constituirii partizii 705471 a rezultat un volum de 178 mc, deşi conform amenajamentului silvic în ua 87E este prevăzut a se extrage un volum de 573 mc prin tăieri de conservare cu un procent de extragere de 100%.

(…) în urma verificării arborilor inventariaţi, şi a parcurgerii întregii suprafeţe s-a constatat că dimensiunile arborilor consemnaţi în carnetul de inventariere nu corespund cu dimensiunile arborilor din teren, şi faptul că pe suprafaţa unităţii amenajistice mai există arbori neinventariaţi, deşi lucrarea de inventariere a prevăzut inventarierea tuturor arborilor din ua 87E.

În urma reinventarierii tuturor arborilor din ua 87E, efectuate de reprezentanţii Ocolului Silvic Bistriţa-Bîrgăului a rezultat un volum de 253 mc, fiind inventariaţi un număr de 619 arbori, deci cu 75 mc mai mult decât volumul cuprins în partida nr. 705471. Mai mult decât atât, au fost inventariaţi un număr de 619 arbori, deci cu 122 mai mulţi decât în actul iniţial”, se arată în raportul din 2014.

 

Au folosit doar actele pentru a vinde de unde nu aveau dreptul

La Dealul Negru, control efectuate în aceeaşi perioadă, iulie –august 2014, inspectorii Gărzii Forestiere au depistat alte nereguli într-o partidă exploatată de SC Abies Forest SRL din Prundu Bîrgăului. Conform celor menţionate în raport Abies Forest SRL avea în exploatare două partide, din care într-una efectua doar servicii de exploatare fără să aibă drept de comercializare a masei lemnoase. Cu toate acestea, firma a vândut lemnul din respectiva partidă, probabil de o calitate superioară, cu aviz de însoţire pe care figura partida pentru care avea drept de exploatare şi comercializare.

„În data de 11.08.2014 ne-am deplasat în teren unde am constatat faptul că până la acea dată nu s-a transportat material lemnos, la faţa locului fiind identificaţi doar un număr de 15 arbori doborâţi şi nefasonaţi.

În urma analizării documentelor puse la dispoziţie de către titularul autorizaţiei de exploatare SC Abies Forest SRL, s-a constatat faptul că din partida nr. 697217 au fost emise un număr de 3 avize de însoţire a materialelor lemnoase, pentru cantitatea de 80,65 mc lemn rotund răşinoase, cantitate care a fost vândură către alt operator economic. (…) s-a constatat faptul că din această partidă nu s-a transportat materiale lemnoase şi faptul că operatorul economic a vândut cu avize de însoţire a materialelor lemnoase pe care la rubrica document de provenienţă era înscrisă partida nr 697217, s-a luat măsura confiscării valorice a cantităţii de 80,65 mc şi sancţionarea contravenţională a operatorului economic cu amendă în valoare de 5.000 lei (…). Din verificările efectuate şi discuţiile purtate cu reprezentanţii Ocolului Silvic Bistriţa-Bîrgăului s-a mai constatat faptul că operatorul economic a transportat şi vândut cantitatea de 80,65 mc lemn rotund răşinoase, din partida 705439 secundare rărituri, cu un volum brut pe picior de 238 mc, (…), pentru care operatorul economic SC Abies Forest SRL efectua doar servicii de exploatări forestiere”, se arată în raport.

La Dealul Negru, în cantonul Şoimul de Jos Blidireasa, inspectorii Gărzii Forestiere au identificat 15 cioate provenind de la arbori tăiaţi ilegal, în volum de peste 8 m.c., prejudiciul fiind calculat la circa 2.300 lei. Parcelele unde s-a efectuat controlul, parţial de data aceasta, fac parte din Sit Natura 2000.

Raportul a fost transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa pentru a demara o anchetă.

 

S-a tăiat de pe o suprafaţă mai mare decât prevedea legea

În luna iulie 2015, a avut loc un alt control al inspectorilor de la Garda Forestieră Cluj, în zonele Piatra Mare şi Valea Măgurii, în cea din urmă fiind controlată o partidă constituită într-o proprietate privată. Cei doi inspectori au ajuns la concluzia că în acte partizile au fost constituite în cadrul tratamentului tăierilor rase de refacere, caz în care legea prevede că astfel de tăieri se pot efectua pe maxim 3 ha. În teren, nici vorbă de aşa ceva, întrucât tăierile au fost executate pe 4,19 ha (Piatra Mare), respectiv pe 4,9 ha (Valea Măgurii).

Drept urmare, responsabilii – Dan Ţacăl, şeful Ocolului Silvic Bistriţa Bârgăului, şi Mihai Pop, responsabilul fondului forestier au primit amenzi de câte 1.000 lei fiecare.

padure bistrita bargaului 2

Cioate nejustificate

Luna octombrie 2015, alt control efectuat de o echipă a Gărzii Forestiere Cluj, de data aceasta fiind vizată o partidă, nr. 1058, la Şoimul de Sus – Dealul Negru. Cantitatea avizată pentru exploatare: 993 mc lemn pe picior din cei 1.068 mc inventariaţi, cumpărător fiind SC Abies Forest SRL din Prundu Bîrgăului.

Ce au constat la finalul controlului inspectorii de la Garda Forestieră? „Existenţa unui număr de 93 de cioate care prezentau la bază cioplaje fără a se distinge însă urmele unui dispozitiv special de marcat de formă circular. La aceste cioate suprafaţa orizontală efectuată cu ocazia secţionării arborilor în vederea doborârii era vizibil mai recentă în comparaţie cu al celorlalte cioate existente în suprafaţă celor două ochiuri şi care prezentau la bază marca dispozitivului special de marcat de formă circulară cu indicativul N 09 16 şi vopsea de culoare verde (cioate provenite din doborârea arborilor care au făcut obiectul partizii 747209). (…) În urma calculului privind contravaloarea pagubei produse fondului forestier, în conformitate cu prevederile OUG 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare a rezultat un prejudiciu de 109 mc, cu o valoare a pagubei de 58.734,94 lei”, se menţionează în raport.

7 COMENTARII

  1. Da pe dr.acu… ! Peste tot este asa ! Mergeti si vedeti cum dispar padurile Romaniei si cum toate lemnele sunt carate in strainatate la ptrturi de nimic… ca la noi fabricile de prelucrare a lemnului au fost facute harcea-parcea. „Imbecilitatea romanului” ( sa ma scuzati ) nu va dispare in veci !

  2. Toate mînăriile sau facut cu ştirea celor din ocolul silvic care au FURAT cot la cot de ani de zile. Primaru trebuie să ia măsuri urgente cît mai are timp. Ciocanele de marcat au fost de vînzare în sat pe sume de bani şi tot felul de excursi si plimbari în tară şi strainătate. Şpaga se plătea la metru cub pe fiecare partida în parte iar bani împărțiti între ei !Parchetul trebuie să faca lumina şi să stopeze furtul!

  3. Ruşine domnule Țacăl Dan Mihai pt jaful făcut comunei Bistrița Bîrgăului cu bună ştiința împreună cu „asociații”care au participat la dezastru din pădurile oamenilor dezastru care din păcate continua şi acum. Comuna ția dat salar de şef de ocol nu să FURI să administrezi şi să gospodăreşti pădurile din care din păcate ți-ai bătut joc! O să răspunzi în fața legi pr tot Dezastrul care sa făcut sub oblăduirea ta şi „asociaților”pe care i-ai protejat ani la rînd. Cu partizile de populație ce sa făcut domnu Țacăl unde s-au vîndut cu ştirea cui? Morții din morminte nu pot vorbi dar cei vi o să vorbească cum au avut făcute cereri false pe zeci de metri cubi de lemn şi s-au vîndut iar banii iau luat alți.

  4. Mereti tati la mama haului. estia sunt romanii, si merita sa fie furati si defrisati pana nu mai au aer. Daca in Grecia, Polonia sau alta tara se intampla jaful de 26 de ani, erau toti in strada si-i scoteau afara de la ei. La noi nu se voteaza nu ne intereseaza nimic, decat sa stam pe facebook, o alta mare tampenie, care va mananca timpul si viata si va fac niste legume. Radeti tot domnilor hoti, ca romanii va dau voie.

  5. Laba nu o ştiut nimic? Partizile de populație le taie la el acasa si le vinde în olt cu fratiso cu cereri făcute pe oamenii din sat. Nu so furat nimic fără ştirea lui şî Ciopa care o tăiat tăti munti si io furat de ani de zîle.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.